Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palinca produsă la Sfântu Gheorghe, marele premiu la un festival din Ungaria

Publicat in Covasna Media, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Doi covăsneni au câştigat patru medalii de aur la Festivalul internaţional al palincii desfăşurat în localitatea Gyula din Ungaria.

Füstös Imre şi Dezső Tibor, care deţin o mică distilerie în Sfântu Gheorghe, au prezentat în concurs 21 de sortimente şi toate au primit câte o medalie, iar patru dintre acestea au luat locul I. Cel mai apreciat produs a fost palinca de zmeură care a primit şi titlul de campion absolut al ediţiei.

Füstös Imre a declarat că la această competiţie au participat 260 de producători din opt ţări, care au prezentat în total peste 750 de produse.

„Noi suntem doi asociaţi, avem cu totul şi cu totul alte businessuri. Am început să facem pălincă din hobby, nu ca să câştigăm bani din asta (…) Am început anul trecut şi avem foarte multe sortimente din fructe de pădure, afine, zmeură, mere, pere, caise, struguri, vişine şi cireşe etc (…) Facem totul din plăcere, iar primul lucru la care ne gândim este să ne iasă ceva bun, curat şi de calitate. Deci nu cantitatea ne interesează, aşa că nu facem compromisuri (…) Am participat la acest concurs pentru că am vrut să facem un test adevărat, să vedem dacă suntem pe drumul cel bun”, a spus Füstös Imre.

Potrivit acestuia, pălinca lor este sută la sută naturală, fără adaosuri de zahăr şi fără arome chimice. Acesta nu a ascuns că, dacă va exista piaţă pentru aceste produse premium, îşi vor transforma hobby-ul într-o mică afacere.

Printre sortimentele inedite fabricate în cantităţi foarte mici, de câţiva litri, se numără palinca de nuci verzi şi cea de mere. Cei doi covăsneni vor ca pe viitor să lanseze şi o linie de fructe confiate care să fie servite alături de pălincă pentru a-i sublinia calităţile, dar şi o gamă de produse maturate în butoaie făcute din lemn de măr, prun, vişin etc, deci din esenţa lemnoasă specifică fiecărui fruct.

Cei doi covăsneni spun ca intenţionează să

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident rutier în judeţul Timiş / Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism. ”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei d

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°