Dacă nu mai au ce face, întrucât cu votarea legilor nu se prea omoară, aleşii neamului s-au gândit să se mai evidenţieze cu ceva, legându-se de obiectele religioase sau de unii angajaţi ai Parlamentului. Dacă nu mai au ce face, întrucât cu votarea legilor nu se prea omoară, aleşii neamului s-au gândit să se mai evidenţieze cu ceva, legându-se de obiectele religioase sau de unii angajaţi ai Parlamentului.
Este şi cazul senatorului PPDD Tudor Barbu, care, după ce a donat o cruce pentru a fi amplastă la fel ca la Camera Deputaţilor, în sala de şedinţe a Senatului, acestuia i s-a părut că acela care a binecuvântat obiectul de cult ar fi un fals preot, care nu este trimisul BOR la Parlament.
În urma scandalului provocat de fostul jurnalist, conducerea Senatului a cerut o anchetă pentru a descoperi dacă preotul Vasile Bălţătescu, cel care a dat binecuvântarea, este sau nu faţă bisericească şi dacă este trimisul Patriarhului Daniel la Casa Poporului.
“Preotul Vasile Bălţătescu (foto) e angajat în calitate de consilier parlamentar la Departamentul Administrativ, la Patrimoniu”, a menţionat conducerea instituţiei. Mai mult, oficialii BOR recunosc calitatea de preot a lui Bălţătescu, spunând că nu a comis nici o neregulă canonică, dar că, într-adevăr, acesta nu este reprezentantul oficial al Patriarhiei la Palatul Parlamentului.