Virusul H7N9 a infectat 108 persoane în China de când a fost depistat în luna martie. Experţii nu au identificat până acum dovezi privind cel mai îngrijorător scenariu – transmiterea de la om la om.
Noua tulpină de gripă aviară, H7N9, care a ucis 22 de persoane în China, este unul din cele mai periculoase virusuri de tipul său şi se transmite mai uşor la oameni decât tulpina precedentă, H5N1, care a cauzat decesul a sute de persoane în întreaga lume începând din 2003, a declarat miercuri un oficial de top al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters, citat de Agerpres.
Virusul H7N9 a infectat 108 persoane în China de când a fost depistat în luna martie, conform OMS. Deşi nu este deocamdată clar cum au fost infectate victimele, experţii nu au identificat până acum dovezi privind cel mai îngrijorător scenariu – transmiterea de la om la om.
O echipă internaţională de experţi condusă de OMS şi de guvernul chinez a desfăşurat o anchetă de cinci zile în China, însă a precizat că sunt de asemenea departe de a determina dacă virusul s-ar putea transmite de la om la om.
Keiji Fukuda, asistent al directorului general al OMS pentru securitatea sanitar, a spus că “situaţia rămâne complexă şi dificilă şi evoluează”.
“Analizând virusurile gripale, acesta este un virus neobişnuit de periculos pentru oameni”, a spus Fukuda la un briefing de presă, reamintind de asemenea şi de precedentul virus, H5N1, care a omorât 30 din cele 45 de persoane infectate în China între 2003 şi 2013.
Deşi tulpina H7N9 identificată în actuala epidemie are o rată mai mică de decese până acum, el a adăugat: “Este cu certitudine unul din cele mai periculoase virusuri gripale pe care le-am văzut până acum”.
Fukuda a subliniat că echipa de experţi se află încă la începutul investigaţiei şi că în acest moment este posibil să fi fost identificate cele mai