Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt principalele pericole care pot aduce omenirea în pragul extincţiei

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă investighează principalele cauze care ar putea pune în pericol umanitatea. Directorul institutului care efectuează această cercetare susţine că mizele sunt extrem de mari, iar dacă omenirea va greşi, acesta ar putea fi ultimul nostru secol.

Un grup format din oameni de ştiinţă, matematicieni şi filosofi de la Institutul pentru Viitorul Umanităţii din cadrul Universităţii Oxford solicită, printr-o lucrare de cercetare, ca politicienii din toată lumea să acorde o atenţie sporită riscurilor cu care se confruntă specia umană, notează BBC.

Am mai trecut prin asta şi am supravieţuit

Care sunt, aşadar, cele mai mari riscuri?

Pandemiile şi dezastrele naturale ar putea provoca un număr colosal de vieţi pierdute, dar doctorul Nick Bostrom, directorul institutului, crede că umanitatea ar putea supravieţui. Asta se va întâmpla datorită faptului că am trecut deja printr-o grămadă de catastrofe, foamete, boli, inundaţii, prădători, cutremure şi schimbări climatice, şi totuşi am supravieţuit. Aşa că şansele sunt de partea noastră.

Riscul dispariţiei oamenilor din cauza unui impact cu un asteroid sau din cauza erupţiilor vulcanice este foarte mic, spune Bostrom, raportându-se la evenimentele desfăşurate de-a lungul unui secol. Nici măcar pierderile de vieţi omeneşti fără precedent din secolul XX, din cauza celor două Războaie Mondiale şi a epidemiei de gripă spaniolă, nu au reuşit să diminueze populaţia umană.

Un război nuclear ar putea cauza o distrugere, dar sunt destui oameni care ar supravieţui pentru a permite speciei să continue.

Aşadar, dacă toate aceste variante au fost excluse, ce trebuie să ne sperie, se întreabă BBC. Doctorul Bostrom crede că am intrat într-o nouă eră, cea a tehnologiei care are capacitatea de a ne ameninţa supravieţuirea, cum n-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 51 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 27 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 33 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 59 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 31 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°