Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Gigioacă” nu se lasă

Publicat in Opinia Buzau, joi 25 aprilie 2013 ·

Liniştea dinaintea unei noi furtuni, cam aşa s-ar putea caracteriza situaţia la nivelul organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, după săptă­mâna agitată care a culminat cu scoaterea cu înjură­turi din sediul de pe Bule­vardul Unirii-Nord a noului preşedinte interimar, deputatul Gheorghe Coman, ales pe listele Partidului Poporului-Dan Diaconescu, şi a preşedintelui executiv al partidului, senatorul Vasile Nistor, sosit la Buzău pentru a-l instala în funcţie pe noul lider.

Sursele nostre de la Centru spun că preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a încercat să pună batista pe ţambal, propu­nân­du-le celor doi protagonişti o soluţie de compromis: fostului preşe­dinte Gheorghe Vlase, care este consilier judeţean, ar urma să-i revină funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene şi să pri­mescă una de vicepreşedinte pe plan naţional, iar actualului preşedinte, deputatul ­Gheorghe Coman, i s-a cerut să accepte să lucreze cu un Birou Executiv Judeţean compus din 42 de membri, jumătate dintre aceştia fiind cei care fac parte, în prezent, din această structură, cealaltă jumătate urmând a fi completată cu oameni aduşi de el, ca nou lider judeţean. Variantă cu care acesta din urmă nu este de acord, ameninţând că, în cazul în care nu va fi lăsat să conducă singur, doar cu oameni impuşi de el, îl va exclude din partid pe Gheorghe Vlase – situaţie în care acesta va pierde şi postul de consilier judeţean – şi apoi va părăsi el însuşi Partidul Conservator.

Varianta excluderii din partid a lui Gheorghe Vlase nu este, însă, nici pe placul conducerii judeţene a Partidului Naţional Liberal, pentru că, în aceste condiţii, Alianţa de Centru Dreapta va pierde postul de consilier judeţean, care, conform listei de candidaţi a Uniunii Social Liberale de la alegerile locale din 10 iunie, va reveni unui social-democrat. Şi de care, mai susţin

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°