Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Ioan Oltean (PDL), a comentat cele mai recente demisii din partid, la scurt timp dupa ce deputatul Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor, si-a anuntat si el plecarea, ca si Gabriel Berca, fost ministru de Interne.
"Sa-i legam de sediul partidului? Vor sa plece, pleaca. Oamenii astia care au beneficiat de atatea avantaje din partea partidului ...si domnul Vreme a fost ministru! Daca ei cred ca asa multumesc partidului...
Nu exista argumente care sa justifice plecarea din partid, nici a lui Vreme, nici a oricarui altuia. Dar daca oamenii pleaca, daca asa cred ei de cuviinta ca se pot revansa fata de partid, sa plece! Nu poti sa-i legi de zidurile din Modrogan, de copacii de acolo", a subliniat Oltean pentru Ziare.com.
El a spus ca a purtat o discutie cu Vreme, insa nu a reusit sa-l faca sa se razgandeasca.
"Domnului Valerian Vreme, cu care am purtat o discutie, i-am spus ca nu are absolut niciun argument sa plece - e fost ministru, e respectat, un om care are anumita trecere in partid. Partidul are nevoie de oameni nu doar cand ii pune ministri, ci si cand trebuie sa munceasca pentru partid. In orice partid exista niste probleme cand esti in opozitie, nu e chiar floare de gradina, dar nu are niciun element care sa justifice plecarea, absolut niciunul", a mai comentat deputatul PDL.
Valerian Vreme si-a anuntat miercuri plecarea, spunand ca "nu se regaseste in proiectele conducerii PDL". In aceeasi zi, si-a anuntat plecarea si Gabriel Berca, fost ministru de Interne, actualmente consilier prezidential, acuzand "blatul cu USL" al organizatiei de la Bacau, pe care a condus-o
"Astazi am demisionat de tot din partid pentru ca nu pot sa accept blatul care se face la Bacau cu stirea lui Gheorghe Flutur. Adica urmeaza sa fie pusa o conducere interimara la acea