Legendara reşedinţă a familiei Bolyai din satul Buia, dar şi castelul de la Boarta, construit în stil baroc în 1770, au rămas acum doar ruine printre care se mai plimbă uneori localnicii bătrâni, copleşiţi de amintiri.

Pe un deal mic, pe care urci dintr-un drum neasfaltat, ruinele reşedinţei falnice de odinioară a familiei Bolyai zac încremenite într-un timp demult apus, plin de poveşti de care acum se interesează, din păcate, din ce în ce mai puţini.

Prima atestare a castelului datează din 1324, iar în perioada de înflorire avea 12 camere, o curte splendidă cu mese din pietre rotunde, cu brazi de jur-împrejur, o alee străjuită de castani şi o pivniţă ”de gheaţă” în care petrecea nobilimea. Peisajul era întregit de o biserică, cu fresce pictate de pereţi.

După bătălia de la Şelimbăr, din 1599, Sigismund Bathory îi donează castelul lui Mihai Viteazul, iar legendele povestesc că, după bătălii, domnitorul ar fi lăsat-o aici, timp de două săptămâni, pe doamna Stanca. Tot legendele spun că, după aceeaşi luptă, voievodul ar fi venit aici cu bijuterii puse într-o piele de bivol, pe care le-ar fi îngropat în jurul castelului.

Turnul cu coase şi teiul de spânzurătoare

De ruinele de acum, pe vremuri splendidă reşedinţă nobiliară, se leagă încă numeroase legende. ”Exista un turn de execuţie dotat cu coase şi o cameră de plângere lângă turn. Iobagii care nu se supuneau moşierului erau executaţi, iar cel care urma să fie executat trebuia să-şi spună păcatele în camera de plângere, apoi era aruncat între coase. La intrare, în partea stângă, era un tei, un copac de spânzurătoare, unde erau spânzuraţi iobagii care nu se supuneau”, povesteşte Karoly Szobo (77 de ani), fost învăţător în sat vreme de 40 de ani.

Tot legenda mai spune că în zidul castelului erau zidite călugăriţe care ieşeau doar noaptea şi