Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a stors primarul Nichita zeci de milioane de euro din bugetul public pentru Poli Iaşi, echipa care promovează în Liga I în anii electorali

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 · ·

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-a încăpăţânat să păstreze controlul asupra echipei de fotbal a oraşului în ultimii zece ani, cu preţul a zeci de milioane de euro din bugetul public, dar cu avantaje speculate electoral.

Echipa de fotbal a Iaşiului, fosta Politehnica, actuala

CSMS, s-a aflat permanent, din 2004 până în prezent, sub controlul Consiliului Local Iaşi, care a deţinut la un moment dat chiar şi 99,8% din acţiunile clubului. În noiembrie 2010, societatea a intrat în insolvenţă, cu datorii oficiale de 14,8 milioane de lei, şi nici n-a mai primit licenţierea pentru Liga II, unde tocmai retrogradase. Şefii Primăriei Iaşi au apelat la crearea unei echipe noi, care să fie scutită de moştenirea datoriilor. Aşa a apărut Clubul Sportiv Municipal Studenţesc (CSMS) Iaşi, care a urcat din nou în „A“, la sfârşitul anului 2012.

De atunci şi până în prezent, pe mormântul fostei societăţi Fotbal Club Politehnica Iaşi SA este instrumentat un proces de insolvenţă complex. Cea mai mare pagubă se înregistrează chiar în dreptul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, pe care defuncta Politehnica Iaşi a păgubit-o cu 6,4 milioane de lei.

Pe lista creditorilor se află însă şi alte instituţii publice: Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iaşi, Apavital – furnizorul de apă din Iaşi sau chiar Consiliul Judeţean (CJ). Primele două societăţi au de recuperat 185.398 de lei, respectiv 234.011 de lei, în timp ce CJ Iaşi a rămas în pagubă cu peste un milion de lei. Pe listă mai figurează şi Iulius Management Center, deţinută de Iulian Dascălu, administratorul complexului Palas şi un apropiat al primarului Gheorghe Nichita. Dascălu a finanţat Poli cu 1,4 milioane de lei, plus alţi 500.000 de lei prin altă societate controlată, Build Corp.

Cheltuieli nejustificate

Firma care se ocupă de insolvenţa Fotbal Club Politehnica SA, EuroBussines L

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°