Nu exista om insensibil la muzica, iar limbajul muzical este perceput la toata lumea in aceleasi zone ale creierului, responsabile de altfel si cu memoria, atentia sau miscarea.
Profesorul Daniel Abrams, de la Univesitatea Stanford, a incercat sa clarifice atractia catre anumite genuri de muzica, anumite curente si anumite stiluri. El a selectat un numar de 17 persoane, numai din randul celor interesati inca din copilarie de muzica moderna, dar total necunoscatori in ceea ce o priveste pe cea clasica.
Subiectilor li s-a oferit sa asculte o simfonie a compozitorului baroc William Boyce, relateaza Infoniac. In acest timp, o aparatura sofisticata le studia activitatea cerebrala prin rezonanta magnetica. Prin scanare, s-a constatat ca muzica a "activat" in principal o zona a creierului responsabila cu domeniul miscarii, aceeasi care devine activa si in cazul ascultarii unor compozitii moderne.
Localizarea in aceasta zona sugereaza ca, la originile ei, muzica era indisolubil legata de dans. Acest element primordial s-a transmis din generatie in generatie, iar faptul ca un individ sau altul a capatat atractie spre un anumit stil muzical, urmare a educatiei sale, nu modifica zona de perceptie in creier.
Nu sunetul era important, ci ritmul
De altfel, studiile au aratat la, la inceputul ei, muzica era reprezentata indeosebi prin ritm. Este foarte posibil ca primele instrumente muzicale sa fi fost tobele, concepute inca din vremuri preistorice, nu atat pentru sunet, cat pentru dans.
Abia in Grecia antica a fost construita lira, un instrument cu coarde, capabil sa creeze melodia. Suprapusa peste sunetul tobelor, melodia putea genera primele efecte armonice.
In Evul Mediu a aparut cantul bizantin si cel gregorian, ambele in stil monoton (pe "o voce"). Astfel se introducea muzica in bisericile cres