Mi-ar plăcea să cred că acesta nu a fost cântecul de lebădă al independenţei Justiţiei şi că trimiterea în spatele gratiilor a fostului senator Cătălin Voicu este doar un nou episod dintr-un serial care va curăţa în mare parte mâzga ce încleiază rotiţele ruginite ale societăţii româneşti.

În realitate, însă, cred că Voicu a fost unul dintre ultimii mari corupţi aruncaţi după gratii şi că, încet - încet, în Justiţie va începe restauraţia. Mai cred că reţeaua Voicu, prin care au fost scăpaţi sute de infractori a fost decapitată, însă nu a fost total anihilată şi că, dispersate, micile sale segmente sunt în plin proces de coagulare. Asemeni ei funcţionează, la o altă scară, mii de alte reţele de corupţie împrăştiate în toată ţara, mai bine ori mai prost organizate, cu ramificaţii în mediul politic, în Justiţie, în administraţia publică locală, în mediul de afaceri, în lumea interlopă. Rechini imobiliari, infractori de drept comun, funcţionari incompetenţi, judecători, jurnalişti, parlamentari sunt legaţi între ei, după cum cadavrele de prin dulapuri le sunt legate, prin fire invizibile de încheieturi. Înfiorătoare construcţii sociale transpartinice modelate şi remodelate în permanenţă, asemeni unui cuib de şerpi înfometaţi ce colcăie pe întuneric. E foamea de bani şi sevrajul etern al dependenţilor de lux şi de putere.

Nu guvernul şi nici partidele sunt cele care se chinuie să schimbe prefectul la Brăila, spre exemplu. Ci asemenea reţele ramificate ce depun eforturi să spoiască cu pudră de legalitate un ditamai traficul de influenţă, transformându-l pe Obreja într-o marionetă ridicolă ce se joacă de-a agentul Rândunică într-o comună din judeţul Braşov. Mai mici ori mai mari, reţelele prind tupeu. Au înghiţit în sec momentul condamnării lui Năstase, însă eliberarea "martirului" i-a făcut să clefăie de satisfacţie, să-l aplaude şi să-l înnobilez