„Ştiţi cumva unde-l găsim pe chinezul ăla de are nişte sere?“ La birtul satului, trei bărbaţi supăraţi pe viaţa abia dacă îşi sucesc capetele spre noi. „P-ăla îl găsiţi pă cîmp, acolo stă!“ Unul se îndură să ne dea lămuriri. Facem dreapta, apoi stînga la biserică şi tot mergem prin praf, printre cîini ce se reped la roţile maşinii şi printre puradei apatici. E toiul verii şi satul pare încremenit. Nimeni nu munceşte nimic aici. Mai puţin chinezul, care munceşte pentru tot satul.

DE ACELASI AUTOR Madame Legrand Omul cu şobolani şi femeia lui Ekaterina de la Balcic Mielul şi păstorul lui Ieşim pe cîmp, unde se află şi indicatorul strîmb cu Şindriliţa. Arată undeva spre cer. Se văd, în sfîrşit, şi „serele“ – de fapt, nişte solarii improvizate cu folii de nailon. Vedem şi chinezul, pe tarla. Ars de soare, într-un surtuc vechi de mătase, mînjit tot de pămînt. Lasă telefonul mobil pe o brazdă şi vine să ne întîmpine. Rîde cu toată faţa, e bun de pus pe-un afiş – îl vezi pe el, vezi China „profundă“. Doar că el e de cinşpe ani în România. De trei ani s-a pripăşit pe cîmp, la Şindriliţa. Nu înţelege de ce era lăsat în paragină un pămînt aşa de bun. Te uiţi în jur: în afară de parcela chinezului, cîmpul e plin de bălării şi de gunoaie. El munceşte aproape singur, doar cu nevastă-sa şi trei ajutoare – doi chinezi şi un vietnamez care se feresc de noi ca de dracu’, nu le place cu străini.

Intrăm în sere, la răsaduri. E cald, umezeală, multă linişte. Parcă auzi seva cum urcă din pămînt în tulpinile plantelor. Sevă românească, seminţe din China. Usturoi chinezesc – ăsta a prins cel mai bine –, varză chinezească, castraveţi şi ceva salată de-a noastră. Le vinde la Dragonul Roşu, unde-şi are aprozarul.

Apare şi „nevasta“ din coşmelia unde stau. E o româncă zdravănă, care se apucă să spele un wok şi, din cînd în cînd, ne mai „traduce“ ce spune Li. Din româna l