Spaţiul Romtelecom de pe strada Brăilei Ca parte a strategiei sale de optimizare a eficienţei, compania Romtelecom a anunţat ieri că scoate la vânzare o parte a portofoliului său imobiliar din 16 judeţe, în total 42 de proprietăţi, între care şi două din Vrancea, la Focşani şi la Năruja
Spaţiul comercial din municipiul Focşani, situat pe strada Brăilei, unde a fost un oficiu de telefonie, este scos la licitaţie la un preţ care porneşte de la 28.500 euro. Spaţiul a fost închiriat unei firme de instalaţii termice, care a renunţat la contract. Pentru apartamentul de la Năruja, care era folosit ca spaţiu comercial, licitaţia începe de la 12.500 euro. „Procesul de vânzare este parte a strategiei Romtelecom de a-şi optimiza resursele, de a reduce complexitatea portofoliului său de proprietăţi imobiliare, dar şi pentru a creşte eficienţa şi a se concentra pe operaţiuni specifice domeniului său principal de activitate”, se arată într-un comunicat de presă al Romtelecom. Compania mai deţine şi alte spaţii comerciale în Focşani, aflate în conservare, inclusiv fostul sediu al Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii, care este scos la închiriere. Clădirea înaltă de patru etaje a fost construită în anul 1997, cand nimeni nu a anticipat căderea telefoniei fixe în favoarea celei mobile. (G. SAVA)
Spaţiul Romtelecom de pe strada Brăilei Ca parte a strategiei sale de optimizare a eficienţei, compania Romtelecom a anunţat ieri că scoate la vânzare o parte a portofoliului său imobiliar din 16 judeţe, în total 42 de proprietăţi, între care şi două din Vrancea, la Focşani şi la Năruja
Spaţiul comercial din municipiul Focşani, situat pe strada Brăilei, unde a fost un oficiu de telefonie, este scos la licitaţie la un preţ care porneşte de la 28.500 euro. Spaţiul a fost închiriat unei firme de instalaţii termice, care a renunţat la contract. Pentru apartamentul de la Năruja, c