Oamenii din Goleşti au reclamat apariţia mirosurilor de dejecţii în primele zile cu temperaturi mai ridicate. Situaţia a fost discutată, ieri, la şedinţa Colegiului Prefectural. Subprefectul Cristi Misăilă a afirmat în cadrul şedinţei că, marţi seară, erau golite lagunele cu dejecţii de la Premium Porc. Activitatea a fost confirmată de comisarii Gărzii de Mediu care au precizat că este vorba despre o golire a lagunelor cu dejecţii pentru a fi realizate lucrările de reparaţii, astfel încât dejecţiile să poată fi colectate în lunile de vară şi să nu mai apară mirosurile care i-au înnebunit pe focşăneni.
Reprezentanţii Premium Porc spun că acţiunea a fost decisă în funcţie de direcţia în care bătea vântul, însă după amiază acesta şi-a schimbat direcţia şi au apărut primele probleme. „După ce am fost sunat de mai mulţi cetăţeni, m-am deplasat la Goleşti şi am constatat că deşi nu erau condiţii pentru a se desfăşura operaţiunea de golire a lagunelor, agentul economic presta în ritm alert această acţiune. Am stat jumătate de oră şi s-au încărcat cinci cisterne, care plecau fără să fie curăţate. Domnul comisar Petrică Niţu a venit la faţa locului, l-a chemat pe domnul Iorgulescu care a zis că i-a anunţat ca de la ora 3 să nu mai facă nimic”, a spus subprefectul Cristi Misăilă.
La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu, Petrică Niţu, spune că decizia de descărcare a legunei cu dejecţii de la Premium Porc a fost impusă pentru a fi realizate lucrările necesare. În urma acestora, lagunele vor putea colecta dejecţiile pe perioada verii astfel încât să nu mai apară problemele cu mirosuri din anii trecuţi. „Într-adevăr, a fost prima zi cu temperaturi ridicate şi prima zi cu mirosuri, pentru că a fost prima zi de descărcare a lagunei din Sud, din cele două, măsură pe care noi, Garda de Mediu, am impus-o pentru a se repara impermeabilizarea şi membran