Într-un amplu material alocat situaţiei retrocedărilor din România, intitulat “Retrocedări în limba română”, cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung prezintă povestea Ritei Marko ca fiind una simptomatică pentru atitudinea statului român faţă de cei care încearcă să îşi recupereze bunurile.
La 11 ianuarie 1945, un poliţist român şi un soldat rus le-au dus pe Rita Marko şi pe mama ei într-un lagăr provizoriu. Cu o săptămână înainte, Guvernul sovietic a transmis nota 31 omologilor români prin care germanii trebuia să fie capturaţi şi deportaţi în lagărele din Uniunea Sovietică pentru muncă silnică. Nota făcea referire la bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 17 şi 45 de ani şi la femei între 18 şi 30. Mama Ritei a fost considerată prea bătrână şi a fost trimisă acasă. “Deşi avea doar 17 ani, Rita a fost trecută pe lista celor care aveau să fie deportaţi, de care se ocupau doar oficialii români”, notează autorul articolului.
În 1946, proprietăţile din Feldioara, localitate aflată în apropriere de Braşov, moştenite de Rita Marko de la bunica ei, au fost trecute pe numele ei în cartea funciară. După cinci ani de muncă silnică într-un lagăr din regiunea minieră Doneţk (astăzi în Ucraina), Rita s-a întors acasă şi şi-a dat seama că proprietăţile ei nu îi mai aparţin.
În lagăr, de bunăvoie?
După căderea regimului Ceauşescu, ea a solicitat fără succes repunerea în drepturi asupra bunurilor confiscate. Nesocotind înregistrările din cartea funciară, bunurile au intrat în posesia unor oameni care nu aveau nici un drept de folosinţă asupra lor. În luna ianuarie a anului trecut, Rita Schonauer (născută Marko) a primit statutul de deportat politic, statul român fiind obligat să îi plătească despăgubiri pentru terenurile naţionalizate, în valoare de 110.000 de euro. “Ministerul de Finanţe a făcut recurs la această decizie, motivând că nu este o certit
