Crescătorii de animale pot în sfârşit să ia prin concesiune sau închiriere pajiştile aflate, în cea mai mare parte, încă în administrarea primăriilor, aşteptata ordonanţă care să permită aplicarea legii pajiştilor fiind discutată marţi în şedinţa de Guvern.
Cu puţin noroc, asociaţiile crescătorilor de animale ar putea primi în concesiune izlazurile la timp pentru a depune solicitările de subvenţie la APIA în termenul legal (15 mai fără penalităţi, 1 iunie – cu penalităţi). Guvernul a discutat în şedinţa de marţi, 23 aprilie, ordonanţa de urgenţă pentru pajiştile permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, astfel că primăriile vor fi nevoite să dea în concesiune sau chirie, pentru cel mult cinci ani, izlazurile pe care fermierii se chinuie de ani de zile să le obţină în administrare. De altfel, spun crescătorii de animale, la atât se şi reduce lupta mută între ei şi primari, anume la cine încasează subvenţia de la APIA. Banii nu sunt deloc puţini, aproximativ 140 euro/hectar în ultimul an, care ar trebui să fie cheltuiţi pentru întreţinerea acestor pajişti şi păşuni, pentru reînsămânţări etc. În destul de puţine localităţi se şi întâmplă asta, în afară de praful aruncat în ochii crescătorilor de animale (o curăţire a terenului primăvara, puţin îngrăşământ aruncat, reînsămânţări pe ici-pe colo), iar la acest moment există în ţară chiar procese pe rol deschise primarilor care au folosit banii încasaţi cu titlu de subvenţie pentru păşune în oricare alte scopuri.
„Sunt mulţi bani de mâncat şi nu se îndură să le dea drumul”
În 2011, după îndelungi discuţii şi dezbateri, apărea în sfârşit o lege a păşunilor, în care se prevedea posibilitatea ca proprietarii de animale să exploateze cu acte în regulă terenurile cu destinaţia de izlaz, care oricum se află în proprietatea comunităţii. Tot acolo se vo