Deşi mai este doar o săptămână şi jumătate până la Paşte, în judeţul nostru nu există nici un abator autorizat pentru sacrificarea ovinelor. Din acest motiv, Direcţia Sanitar Veterinară anunţă că deţinătorii abatoarelor de ovine şi porcine pot obţine autorizaţie dacă îndeplinesc condiţiile necesare de igienă sanitar-veterinară. Tăierea mieilor la stână, în afara legii
Sacrificarea mieilor la stână, în condiţii necorespunzătoare, este interzisă de lege. Noile prevederi cer ca animalul ce urmează a fi comercializat să fie sacrificat în centre sau în abatoare specializate, numai că în Gorj nu există niciunul de acest fel. „Abatoarele care vor beneficia de autorizare pentru sacrificarea ovinelor trebuie să respecte cerinţele generale de igienă. Carnea obţinută în aceste abatoare poate fi livrată numai către unităţi de vânzare cu amănuntul, înregistrate sanitar-veterinar sau către consumatorii finali”, a precizat Daniela Rusu, reprezentant DSV Gorj.
Trei centre de sacrificare
Totuşi, fermierii pot vinde mieii dacă vin să-i comercializeze în cele trei centre de sacrificare din judeţul Gorj, de la Motru, Târgu-Jiu şi Novaci. Anul acesta, pentru sacrificare au fost avizaţi sanitar-veterinar peste 4.000 de miei. Fermierii care nu respectă prevederile legale impuse pentru sacrificarea ovinelor riscă amenzi între 1.000 şi 3.000 de lei.
Deşi mai este doar o săptămână şi jumătate până la Paşte, în judeţul nostru nu există nici un abator autorizat pentru sacrificarea ovinelor. Din acest motiv, Direcţia Sanitar Veterinară anunţă că deţinătorii abatoarelor de ovine şi porcine pot obţine autorizaţie dacă îndeplinesc condiţiile necesare de igienă sanitar-veterinară. Tăierea mieilor la stână, în afara legii
Sacrificarea mieilor la stână, în condiţii necorespunzătoare, este interzisă de lege. Noile prevederi cer ca animalul ce urmează a fi comercializat să