Există o permanentă iluzie pe care o trăiesc intens românii, mai ales segmentul social al intelectualilor, referitoare la faptul că zona vestică a Uniunii Europene este un fel de corn al abundenţei. Desigur, iluzia a fost întreţinută profesionist de către instituţiile implicate în Războiul Rece, dar şi de absurditatea deciziilor luate de ministerele din România de până la 1989, la care s-au adăugat abuzurile nesancţionate ale celor ce deţineau funcţii de decizie la toate nivelurile sociale. Involuntar, iluzia a fost alimentată de reuşitele extraordinare ale unor intelectuali sau scriitori precum George Uscătescu, în Spania, inegalabilul Mircea Eliade, în Statele Unite sau inimitabilul şi genialul Eugen Ionescu. La toate aceste exemplare reuşite intelectuale se adaugă şi implinirea doar materială a unor români care, cu riscul vieţii, au refuzat să accepte sistemul social al comunismului, emigrând în Occident sau în Statele Unite. Efectele războiului ideologic, încheiat oficial în 1989, a avut urmări dezastruoase pentru România, deoarece, pe parcursul a peste patru decenii, românii au învăţat doar să supravieţuiască, pierzând definitiv simţul demnităţii naţionale. Din această cauză, au preferat să emigreze în masă după 1 ianuarie 1990, hipnotizaţi ideologic de Occident, în loc să rămână în propria ţară pentru a impune normalizarea şi corectitudinea în toate mediile de activitate socială. Prin emigrarea masivă, România a devenit vulnerabilă sub aspect productiv, comercial, financiar, economic, cultural, politic şi moral. Practic, românii s-au obişnuit doar să accepte tot ce le oferă factorul politic deficitar sub aspect etic sau să fugă peste graniţă. Decăderea României, înainte şi după 1989, se datorează compli-cităţii tacite şi laşe a maselor, care în majoritatea lor a fost dresată doar să muncească, nu să gândească analitic. România îşi poate proteja industria, agric