Scriitorul Paul Goma a primit cetățenia țării sale natale, Republica Moldova, și se pare că la vară se va întoarce acasă, în Basarabia.
Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, care l-a propus de curând pe Paul Goma la Premiul Nobel pentru literatură, anunță că disidentul cunoscut în toată lumea a primit cetățenia Republicii Moldova.
Se pare că Paul Goma are și cetățenia română, așa cum a aflat Varujan Vosganian de la Ministerul de Interne în 2011. Însă, nici Goma, nici familia sa nu au fost contactați, la domiciliul lor din Paris, de autoritățile române pentru a li se înmâna pașapoartele românești. Om dintr-o bucată, Goma nu a acceptat umilința de a face el cerere către autoritățile de la București.
Și Uniunea Scriitorilor din România i-a recunoscut abia în 2011, calitatea de membru pe care i-o ridicase în 1977. Dar președintele Uniunii, Nicolae Manolescu, care acum locuiește și el la Paris, nu îl iubește prea mult pe Goma. În 2005, Manolescu l-a destituit pe Liviu Ioan Stoiciu de la conducerea revistei „Viața Românească”, pentru că a publicat un text, pretins antisemit, al lui Paul Goma.
Scriitorul basarabean Andrei Ţurcanu a declarat că Paul Goma se întoarce la Chişinău pentru a prelua conducerea Centrului de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina, înfiinţat în această iarnă de Uniunea Scriitorilor din Moldova. Pentru început, instituţia urmează să stocheze arhiva pe care o deţine Paul Goma, iar ulterior să adune şi alte materiale scrise, audio şi video cu privire la comunismul din cele două provincii româneşti.
Scriitorii din Moldova au deschis două conturi bancare, în lei moldoveneşti şi în valută, în care se așteaptă donații, pentru a se rezolva problema sediului pentru Centrul de studiu al comunismului și a locuinței pentru cunoscutul disident. Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935 în satul Mana, judeţul Orhei, Basarab