Şedinţă fără contre, ieri, la Consiliul Judeţean Buzău, unde aleşii judeţului au fost chemaţi să aprobe un număr de 15 proiecte de hotărâre, dintr-o ordine de zi puţin schimbată faţă de ceea ce se anunţase anterior.
|n deschiderea şedinţei, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, a anunţat că retrage de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind numirea administratorului societăţii comerciale a instituţiei, „Domenii Serv”, a cărei înfiinţare a fost aprobată la şedinţa anterioară a deliberativului judeţean, şi a anunţat introducerea, în regim de urgenţă, a altor două proiecte de hotărâre, primul referitor la aprobarea unui studiu de fezabilitate privind reabilitarea drumului judeţean 203H Buda-Râmnicu Sărat, iar cel de-al doilea privind un aviz legat de lucrările de intervenţie în vederea reabilitării podului de la Vadu Paşii.
Singurul punct al ordinei de zi care nu a întrunit unanimitatea voturilor aleşilor judeţeni - consilierii Partidului Democrat Liberal s-au abţinut de la vot - a fost cel legat de cumpărarea terenului proprietate privată, în suprafaţă de 5.000 metri pătraţi, din satul Cârlomăneşti, comuna Verneşti, acolo unde Consiliul Judeţean doreşte să amenajeze un muzeu arheologic în aer liber. Consilierul PDL Grigore Nedelcu ne-a declarat că motivele abţinerii ţin atât de preţul ridicat al tranzacţiei – 19.500 euro, adică 84.967 lei, respectiv 849,67 milioane lei vechi - cât şi de oportunitatea achiziţiei. „Dăm 200 milioane pentru drumuri şi 850 milioane pentru o jumătate de hectar de teren pentru acest muzeu, nu cred că este momentul în care ne permitem asemenea achiziţii”, ne-a declarat democrat-liberalul Grigore Nedelcu.
|n aceeaşi şedinţă, consilierii judeţeni şi-au ales reprezentantul în Consiliul de Administraţie al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate; prin vot secret,
a fost desemnat consilieru