Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DSP invită părinţii la discuţii despre vaccinarea elevilor

Publicat in Ceahlaul, vineri 26 aprilie 2013 ·

Cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ s-a gândit să invite reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor la o dezbatere ce va avea loc astăzi, la ora 11, la sediul instituţiei, în prezenţa specialiştilor din cadrul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP şi ai Inspectoratului Şcolar Neamţ. Este ştiut faptul că tot mai mulţi părinţi refuză imunizarea copiilor, fiind influenţaţi de informaţiile privitoare la apariţia unor reacţii adverse la vaccinări. “Săptămâna Europeană a Vaccinării 2013, o inițiativă coordonată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, are ca temă eliminarea rujeolei şi rubeolei, iar scopul este stimularea creşterii acoperirii vaccinale pentru cele două boli. Săptămâna Europeană a Vaccinării, celebrată în toate ţările Regiunii Euro-OMS începând cu anul 2006, va fi marcată în judeţul nostru şi prin desfăşurarea unor activităţi de informare-educare a mamelor aflate în maternitatea şi în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Roman şi a elevilor Colegiului Naţional de Informatică din Piatra Neamţ”, a declarat dr. Dan Dorin Morenciu, director executiv la DSP Neamţ. Sloganul ales pentru acest an este “Să prevenim, să protejăm, să vaccinăm”. Cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ s-a gândit să invite reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor la o dezbatere ce va avea loc astăzi, la ora 11, la sediul instituţiei, în prezenţa specialiştilor din cadrul Compartimentului de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP şi ai Inspectoratului Şcolar Neamţ. Este ştiut faptul că tot mai mulţi părinţi refuză imunizarea copiilor, fiind influenţaţi de informaţiile privitoare la apariţia unor reacţii adverse la vaccinări. “Săptămâna Europeană a Vaccinării 2013, o inițiativă coordonată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, are ca temă eli

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la un depozit din București! A fost emis mesaj RO-ALERT

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu s-a produs în această dimineață de 08 mai, la un depozit în strada Sabareni, anunță ISU București-Ilfov. Suprafata de manifestare este de aproximativ 500 mp, cu posibilități de propagare la un alt depozit și o locuință. Din fericire, inc

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 7,25%

Mediafax acum 37 minute
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Dominic Fritz: Nicuşor Dan este singurul candidat care poate să garanteze că nu vom avea un guvern condus de un nebun violent ca domnul Georgescu

News.ro acum o ora
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat joi că Nicuşor Dan este singurul care poate să ţină România pe o cale europeană şi să garanteze că România nu va avea ”un guvern condus de un nebun violent ca domnul Georgescu”. „Nicuş

Director CNAIR: S-a deschis primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice / Unde sunt amplasate staţiile de încărcare pentru vehicule grele

News.ro acum 17 minute
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, joi, că s-a deschis primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice. 18 staţii de încărcare sunt amplasate pe Autostrada a 1, în zona localităţii Mircurea Sibiului. ”S-a de

PSD își retrage reprezentanții din secţiile de votare din municipiul Buzău. Sunt chemați să-i înlocuiască tinerii care au împlinit 18 ani

Adevarul acum o ora
PSD Buzău anunţă retragerea reprezentanţilor săi din secţiile de votare din municipiul Buzău pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, programat pentru 18 mai. În locul acestora, organizaţia face apel la tinerii buzoieni, elevi din clasele

Ambasada SUA la Bucureşti, de Ziua Victoriei: Mesajul pentru aliaţii şi partenerii noştri este că trebuie să se angajeze în propria lor securitate / Libertatea este nepreţuită

News.ro acum o ora
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti transmite, joi, un mesaj cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Zilei Victoriei în Europa în care apreciază că ”libertatea este nepreţuită”. Oficialii americani din România transmit şi un mesaj către aliaţi şi pa

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. „Încetarea focului pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”

Libertatea acum 4 ore
Ordinul unilateral al președintelui rus Vladimir Putin pentru un armistițiu de trei zile în Ucraina a intrat în vigoare joi, programat să coincidă cu comemorările Zilei Victoriei în Rusia. Kremlinul a prezentat această mișcare drept un „test” al dis

Premierul Israelului susține că 21 de ostatici răpiți de Hamas sunt încă în viață. Despre alți trei nu se știe nimic

Adevarul acum 16 minute
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, miercuri, că 21 de ostatici dintre cei răpiţi de pe teritoriul Israelului şi duşi în Fâşia Gaza de organizaţia palestiniană islamistă Hamas pe 7 octombrie 2023 sunt încă în viaţă. Soarta altor

Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu, prima ședință pe 8 mai. Bugetele CNI și ANM, pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu se reunește joi, 08 mai, în prima ședință. Urmează să aprobe, între altele, și un proiect de hotărâre despre bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Compania Națională de Investiții '

Enayati Medical City deschide o policlinică nouă pe strada George Enescu şi extinde policlinica din Băneasa, în locul policlinicilor Regina Maria

Ziarul Financiar acum 54 minute
Enayati Medical City, primul oraş medical privat din România, dezvoltat de medicul Wargha Enayati, deschide Policlinica Enescu, de pe strada George Enescu din centrul Capitalei şi extinde Policlinica Băneasa – Mama şi Copilul cu încă trei etaje. Amb

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/20°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

14°
joi

10°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/13°
Constanta
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/17°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/16°