Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetiţă de 4 ani găsită spânzurată. Tatăl, suspectat că ar fi ucis-o, a vrut să se sinucidă

Publicat in Gandul, joi 25 aprilie 2013 ·

O fetiţă în vârstă de patru ani a fost găsită spânzurată, joi, într-o pădure de la marginea localităţii dâmboviţene Gura Şuţii, iar tatăl acesteia, suspectat că şi-ar fi ucis fiica, a încercat să se sinucidă, fiind resuscitat de medici şi transportat în stare gravă la spital.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 33 de ani este suspectat că şi-ar fi ucis fetiţa, după ce s-ar fi certat cu soţia sa, primele date ale anchetei indicând că mama copilei plecase de acasă de două zile după un conflict cu soţul, neînţelegerile între cei doi fiind mai vechi.

"Am fost anunţaţi despre un caz la Gura Şuţii. Este vorba despre o fetiţă de patru ani găsită spânzurată şi un bărbat de 33 de ani, tatăl copilului, găsit în stare gravă, el fiind resuscitat de medici. Cazul a fost preluat de către procurori, fiind unul de omor", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgovişte, iar şansele acestuia de supravieţuire sunt "minime".

"A fost adus la Spitalul Judeţean. Şansele sunt minime. La fetiţă s-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat pozitiv", a declarat medicul Ruxandra Chealfă, medic Ambulanţa Dâmboviţa.

Mama fetiţei s-a întors acasă imediat ce a aflat despre tragedie, iar supărată a spart cu mâna un geam şi s-a tăiat, fiind transportată la Spitalul Orăşănesc din Găeşti.

Localnicii spun ca bărbatul s-a certat cu soţia după ce a aflat că această îl înşela.

"Dimineaţa a plecat cu copilul în pădure zicând că are de cărat nişte scânduri la cineva, dar săa întâmplat nenorocirea. Nu se aştepta nimeni la o asemenea tragedie. S-a certat cu soţia după ce a aflat că femeia era în concubinaj cu un bărbat dintr-un alt sat", a spus un vecin.

O fetiţă în vârstă de patru ani a fost găsită spânzurată, joi, într-o pădure de la marginea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 30 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 24 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 41 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°