Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii nu se zgârcesc la Paştele „muncitoresc“

Publicat in Adevarul, joi 25 aprilie 2013 · ·

Zilele libere de 1 Mai şi de Paşte oferă veritabile vacanţe, de o săptămână sau chiar de zece zile. Patronii din turism se aşteaptă să aibă profituri mai mari anul acesta, graţie acestei conjuncturi.

Vacanţa de şase zile acordată de Guvern bugetarilor, în perioada 1-6 mai, a fost transformată de mulţi dintre ei într-un veritabil concediu. Adăugând două zile de concediu de odihnă (29 şi 30 aprilie), Paştele „muncitoresc“ – combinat cu sărbătoarea de 1 Mai – le oferă angajaţilor statului o vacanţă de zece zile. Angajaţii din sistemul privat ar trebui să sacrifice patru zile de concediu de odihnă pentru a se bucura de o vacanţă la fel de lungă.

O veste bună pentru agenţiile de turism şi patronatele hoteliere, care spun că anul acesta s-a înregistrat o cerere cu 20-30% mai mare pentru pachetele turistice de 1 Mai şi Paşte. Dacă în anii anteriori, românii îşi împărţeau bugetul între cele două sărbători, anul acesta, ele au putut fi legate şi bugetul pentru vacanţă a crescut, pentru că nu au mai existat două cheltuieli cu transportul. În plus, vremea caldă i-a încurajat pe români să meargă în număr mai mare în vacanţe, mai ales pe litoral. „Ne aşteptăm la un număr-record de turişti pe litoral“, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

Că românii nu se zgârcesc la „Paştele muncitoresc“ se reflectă şi în estimările specialiştilor în turism. „În acest an, rulajul s-ar putea apropia de 10 milioane de euro, ceva mai mare decât în anii anteriori, cel mai probabil pentru că avem această cumulare Paşte – 1 Mai“, spune Traian Bădulescu, consilier în turism. De altfel, patronatele din turism au fost cele care au solicitat Guvernului să acorde angajaţilor statului cele două zile libere suplimentare, 2 şi 3 mai, tocmai în speranţa că supervacanţa va revigora turismul.

Turismul românesc, marele câştigător

Aproximativ 100.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°