Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung are probleme cu acoperirea cererii peste aşteptări pentru Galaxy S4 înainte de lansare

Publicat in Mediafax, joi 25 aprilie 2013 ·

Grupul sud-coreean Samsung are probleme cu acoperirea cererii peste aşteptări pentru smartphone-ul Galaxy S4, cu puţin timp înainte de lansarea noului model la nivel global.

O lansare cu dificultăţi a noului smartphone ar îngreuna planurile Samsung, care a promovat agresiv Galaxy S4 în cadrul strategiei de a prelua prima poziţie pe piaţa americană a telefoanelor mobile de la rivalul Apple. Samsung va da startul vânzărilor vineri în Coreea de Sud, urmată de alte ţări sâmbătă.

"Am primit mult mai multe precomenzi decât ne aşteptam, astfel că avem dificultăţi să creştem rapid aprovizionarea într-o perioadă scurtă. Galaxy S4 este bine primit la nivel global, aşa că ne aşteptăm să aibă un succes mai mare decât predecessorul său, Galaxy S3", a declarat şeful diviziei de marketing pentru dispozitive mobile a Samsung, Lee Don-joo.

Grupul a anunţat anterior că livrările iniţiale ar putea fi limitate, din cauza cererii foarte mari. Samsung se aşteaptă, însă, să poată asigura stocuri suficiente pentru a acoperi cererea, se arată într-un comunicat al producătorului sud-coreean de electronice.

Mai mulţi operatori importanţi din SUA au amânat cu câteva zile startul precomenzilor.

Compania T-Mobile va primi precomenzi pentru S4 începând de sâmbătă, în loc de miercuri, cum era planificat anterior, "din cauza unei întârzieri neaşteptate a livrărilor pentru stocuri". Sprint va primi precomenzi de sâmbătă, aşa cum era planificat, dar vânzarea în magazine va începe în funcţie de cum devine disponibil smartphone-ul.

Samsung a prezentat Galaxy S4 în martie la New York. Noul smartphone, mai subţire decât S3, are un ecran de 5 inci şi baterie de capacitate mai mare. Analiştii estimează că ar putea înregistra vânzări de 10 milioane de unităţi în prima lună, odată cu lansarea în 150 de ţări.

Galaxy S3, introdus în mai anul trecut, a fost vândut î

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 49 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 24 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°