Elevii Școlii Gâdinți au participat la un atelier de creație în cadrul căruia au pictat icoane și au încondeiat ouă.
În întâmpinarea mult așteptatei sărbători a Paștelui, elevii Școlii Gimnaziale Gâdinți au fost provocați să-și demonstreze creativitatea, talentul artistic și cunoștințele dobândite de la ora de religie, participând la un atelier de creație intitulat “Învierea lui Hristos în sufletul meu”. În cadrul atelierului, elevii au pictat icoane pe sticlă, icoane pe lemn, cu scene specifice patimilor Mântuitorului, și au încondeiat ouă. Atelierul de lucru s-a desfășurat într-un cadru deosebit, asigurat de expoziția de icoane pirogravate a meșterului Mircea Șalaru. Împreună cu fiul său, elev al școlii, acesta le-a arătat elevilor meșteșugul prin care pot fi create aceste adevărate opere de artă.
“Fiind în postul Sfintelor Paști, cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului Hristos, am considerat de cuviință să organizăm un atelier de pictură, în cadrul orei de religie, sub coordonarea domnului profesor de religie Adrian Gabriel Andrei, în care elevii școlii, de la clasa I la clasa a VIII-a, să învețe să picteze icoane, să încondeieze ouă, fiind ajutați de doamna învățătoare Mihaela Atodiresei și de doamna profesoară Dumitrița Stoica. Rațiunea acestui atelier a fost sensibilizarea și zidirea duhovnicească a elevilor”, a spus profesoara Irina Barbacaru, director al Școlii Gâdinți. “În cele patruzeci de zile, ne-am pregătit sufletele curățindu-ne de mulțimea păcatelor și reîntorcându-ne pe calea ce duce spre Mântuire. Ne-am pregătit pentru praznicul praznicelor și pentru sărbătoarea sărbătorilor, pentru primirea Mirelui și primirea Lui în cămara inimilor noastre. Lucrările realizate în cadrul acestui atelier vor fi expuse pe un panou lucrat de pictorul Remus Ștefan Olariu, absolvent al Academiei de Arte Plastice din Iași,