S-au certat pînă pe marginea unei despărţiri iremediabile, la faianţă, în Valea Cascadelor. El ar fi vrut nişte plăci simple, mai ieftine; banii economisiţi de acolo le-ar fi fost de folos, pentru că aveau nevoie şi de un televizor nou. Ea şi-ar fi dorit ceva italienesc sau spaniolesc, faianţă din aia mată, cu model din loc în loc – un soi de vas (toscan, cică) din care ieşeau nişte flori de un portocaliu ars. „N-aş fi crezut că e atît de kitschoasă.“ „N-aş fi crezut că e atît de scîrţar.“
DE ACELASI AUTOR Omagiu paznicilor Mic bestiar de metrou De prin ogradă Scrisori, misive, mesaje Renovat, mutat, cumpărat mobilă de la Ikea. Dacă un cuplu reuşeşte să treacă de aceste încercări, are toate şansele să reziste pe viaţă. Hotarele respective din viaţa celor doi vor scoate la iveală o grămadă de lucruri cărora le stătea mai bine ascunse. E ca şi cum ai ridica un bolovan de sub care se va descolăci şerpăria îndoielilor, a resentimentelor înăbuşite, a acrelii ignorate. De unde să ştie el că ea şi-ar dori, de fapt, un pat din acelea cu cadre şi căpătîie complicat ornate, din fier forjat, în locul celui vechi, dar extrem de funcţional, cu ladă jos pentru aşternuturi? Sincer, nu se vedea dormind în aşa ceva, i se părea extrem de nemasculin să se scoale cu bulbi de lalele în cap, sau ce vor fi fost, tulpine complicat împletite într-o imitaţie caraghioasă de Art Nouveau, negru lucios. Mai mult, măgăoaia asta romantică avea nişte cadre de metal şi sus, de unde a înţeles că ea vrea să atîrne un soi de baldachine din pînzică. Pînă aici. Putea să accepte faianţa cu model, putea să accepte că living-ul va ajunge să arate ca o seră cu toţi ficuşii ăia de-o vîrstă cu ei, aduşi de la maică-sa, ba chiar putea să accepte în baie un aranjament deşănţat de creme pentru absolut toate zonele unui corp omenesc. Dar n-o să doarmă într-un pat de domnişoară Havisham. Nu. Aici refuzul
