Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academicianul Dinu C. Giurescu, în sprijinul desemnării oraşului Alba Iulia drept capitală administrativă a Regiunii Centru

Publicat in Alba24, joi 25 aprilie 2013 ·

Academicianul Dinu C. Giurescu susţine desemnarea capitalei administrative a Regiunii Centru la Alba Iulia. Într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului din București, alături de deputatul PNL Dan Simedru, acesta a prezentat argumentele în susţinerea acestei idei.

Academicianul Dinu C. Giurescu a subliniat faptul că regionalizarea este un proces necesar, dar care nu trebuie să fie pripit, ci unul bine gândit, sub toate aspectele sale. Teoria academicianului se bazează pe argumente istorice, arheologice, antropologice, iar în logica acesteia cea mai importantă idee este aceea a creării în cadrul regiunilor a capitalelor multiple, care vor oferi posibilitatea dezvoltării unor centre puternice, cu atribute diferite. În acest fel, puterea și resursele nu ar fi concentrate într-un singur oraș. Astfel de abordări există, sunt puse în practică în Statele Unite ale Americii de exemplu, unde capitalele administrative nu sunt stabilite în orașele cele mai bine dezvoltate din punct de vedere economic sau cu cel mai mare număr de locuitor. De pildă, capitala administrativă a statului New York este la Albany, cea a Texasului la Austin și nu la Houston, cel mai dezvoltat oraș al statului.

În opinia academicianului, în Regiunea Centru, ar trebui să existe trei centre: cel politico-administrativ la Alba Iulia, centrul cultural la Sibiu şi cel economic la Braşov. Totodată, istoricul susține ferm și cu argumente necesitatea păstrării judeţelor, a căror tradiție istorică merge până în secolul al XIV-lea şi care și-a dovedit eficiența. Chiar dacă, inițial, comuniștii le-au desființat, la mai puțin de două decenii de la acea reorganizare administrativ-teritorială, au repus județele în drepturi, ele redevenind ceea ce sunt și în prezent.

În completarea argumentației academicianului Dinu C. Giurescu, deputatul PNL Dan Simedru a precizat că regionalizarea este un

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 47 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Nicușor Dan merge în Germania pe 18 iulie pentru o întâlnire oficială cu liderii de la Berlin

Mediafax acum 51 minute
Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va avea o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Meyer, care a menționat că

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum o ora
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 45 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°