După victoria din etapa anterioară cu FCM Alexandria, FC Caracal va întâlni, în deplasare, Concordia II Chiajna, grupare ce ocupă ultimul loc în clasamentul Seriei a III-a.
Cu un singur punct obţinut pe teren străin în acest retur, realizând o remiză, scor 2-2, la Afumaţi, caracalenii au nevoie de puncte adjudecate în deplasare ca să urce în clasament. Elevii tehnicianului Iordan Eftimie ocupă locul al patrulea, fiind la şase puncte în spatele lideruluui ACS Becreni, care a avut un parcurs oscilant în acest an, cu eşecuri în faţa unor adversari consideraţi inferiori. Directorul sportiv de la FC Caracal, Gigi Ilie, este convins că echipa va veni cu puncte de la Chiajna.
„Nu vom avea un meci uşor cu Concordia Chiajna, trebuie să aducem puncte şi din deplasare, pentru că în partea a doua a sezonului am stat prost la acest capitol. Întâlnim o echipă bună, cu mulţi copii în lot, dar eu cred că vom câştiga acest duel. Băieţii au un moral bun după victoria din etapa anterioară şi aşteptăm un joc reuşit. Nu sunt probleme mari de lot, va reveni şi Emmanuel Koko, care a stat pentru cumul de cartonaşe galbene”, a spus directorul sportiv de la FC Caracal, Gigi Ilie.
Partida dintre Concordia Chijna şi FC Caracal se dispută vineri, 26 aprilie, de la ora 17.00, pe terenul sintetic din Chiajna. Meciul va fi arbitrat la centru de Ionuţ Smeu din Brăila, ajutat la cele două linii de Bogdan Terente (Bacău) şi Mihăiţă Necula (Giurgiu). Observatorii jocului sunt Florin Verigeanu (Rm. Vâlcea) şi Radu Troi (Bucureşti).