Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a declarat, ieri, că românii sunt supuşi după 65 de ani la o a doua naţionalizare prin Legea retrocedării proprietăţilor pentru care Guvernul USL şi-a asumat răspunderea săptămâna trecută.
Gheorghe Flutur a afirmat că prin angajarea răspunderii Guvernului pe Legea restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist, cetăţenii ţării noastre trec printr-o altă naţionalizare, de data aceasta marca USL, prima naţionalizare având loc sub auspiciile PCR.
"Aceasta este similitudinea dintre Petru Groza, premierul comunist şi Victor Ponta, premierul socialist. Concluzia este una simplă: lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba", a precizat secretarul general al PDL.
Domnia sa a menţionat că PDL este singurul partid care apără drepturile proprietarilor, în România, fiind singurul partid de centru-dreapta din ţară, la acest moment dat.
Gheorghe Flutur a declarat că proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea privind restituirea imobilelor naţionalizate de comunişti, "vinde românilor iluzii" şi nu are soluţii, dar mai ales oferă românilor "puncte în loc de bani", amânând procesul retrocedărilor până va veni un alt Guvern.
"Legea asumată de către Guvernul socialist al lui Victor Ponta este profund nedreaptă şi neconstituţională întrucât amână acordarea de bani până în 2024, amână punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti şi îi amăgeşte pe români cu acordarea de puncte", a mai adăugat domnia sa.
PDL a depus, luni, la Curtea Constituţională contestaţia în privinţa Legii imobilelor pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
În motivarea acţiunii, PDL susţine că Guvernul a încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces