Statutul de anexă de consum rezervat României în sistemul centru-periferie de tip colonial pe care îl reprezintă UE se manifestă într-o dependenţă disproporţionată de consum a creşterii economice. Cu o reprezentare de 61-62% a consumului în PIB, creşterea economică, adică a PIB-ului, depinde destabilizator de evoluţia consumului.

Este un adevărat cerc vicios! Dacă grosul din PIB, respectiv consumul, nu creşte, evident nu poate creşte ansamblul însuşi! Dacă dimpotrivă consumul creşte, se adâncesc exact dezechilibrele împotriva cărora trebuie luptat, căci, neavând la spate producţie spre a-l acoperi, consumul are nevoie ca să crească de bani din altă sursă: statul este însă ca şi falit, iar băncile (străine) nu mai dau credite. Programul FMI este un program de tăiere a consumului. De aceea, atât timp cât România se află sub program FMI, reluarea creşterii economice este o poveste cu cocoşul roşu! Creşterea economică este de fapt blocată în România. Pentru o deblocare este nevoie de vreo două decenii de investiţii în producţie, cu menţinerea consumului, astfel încât, prin modificarea structurii PIB-ului între producţie şi consum, să se obţină alte posibilităţi în dinamica acestora.

Fiecare din anii din urmă confirmă cercul vicios. În 2010, beneficiind de o conjunctură externă favorabilă, exporturile (generate în proporţie de 60% de companii străine) din România au crescut cu 25%, ceea ce în criză a fost ceva fabulos, dar PIB-ul totuşi a căzut, căci a fost anul în care FMI a obligat la amputarea severă a consumului. În 2011, creşterea economică avea perspective frumoase, nu de alta dar se pornea de la baza scăzută din 2010.Structura PIB-ului s-a opus. Creşterea economică obţinută a fost slabă, cu toate că exporturile au crescut în continuare beneficiind de o conjunctură externă favorabilă în cea mai mare parte a anului. Consumul însă a stagnat şi a infl