Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au ratat finala…

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 25 aprilie 2013 ·

CSM Satu Mare a ratat din păcate prezența într-o nouă finală a Ligii Naționale la baschet feminin. Echipa antrenată de Dan Fleșeriu s-a văzut depășită în semifinale de eterna rivală BC ICIM Arad cu 2-1 la general și astfel va juca pentru medaliile de bronz.

Rămâne oricum o performanță deosebită pentru un club înființat în urmă cu șase ani și care la nivel de baschet, după promovarea în Liga Națională, cinci ani la rînd a reușit să se califice între cele mai bune patru echipe din țară.

În privința meciului de miercuri seara, avertizați de eliminarea de anul trecut, arădenii și-au luat toate măsurile pentru a nu se repeta ”isprava”… Și chiar a fost o seară în care ” rîul, ramul…”a ținut cu fetele de la ICIM Arad.

Jucătoarele antrenate de Dan Fleșeriu au început timorate partida, permițând gazdelor să se distanțeze și să încheie primul sfert la 12 puncte diferență. În sfertul secund se înscrie mai puțin, dar ICIM Arad își majorează avantajul până la pauza mare, scor 39-20.

În a doua parte a meciului, jucătoarele CSM reușesc să micșoreze din avantajul arădencelor, adjudecându-și ultimele două sferturi, însă le este imposibil să remonteze diferența, ICIM Arad câștigând clar meciul decisiv pentru un loc în finală. Arbitrii FABIANA MARTINESCU si BOGDAN PODAR au pus și ei umărul la succesul gazdelor , diferența de ”libere” fiind favorabilă arădencelor cu 33-12!

Aradencele s-au impus cu 66 – 51 intr-un meci in care din pacate Hajnalka Szlimak s-a accidentat grav la genunchi, Annemarie Părău a fost vînată de arbitri și a ieșit cu 5 faulturi încă din minutul 33 iar Freeman și Wittington au evoluat cu dureri la coapsă și respectiv genunchi.

În cealaltă semifinală, CSM Târgoviște câștigă fără drept de apel disputa cu CSU Alba Iulia, scor 69-48. Finala se va juca între ICIM Arad și CSM Târgoviște, în timp ce CSM Satu Mare se va lupta

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 57 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 50 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°