Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: PSD a devenit partid principal al USL, iar PNL, partid secundar

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 aprilie 2013 ·

Indiscutabil, Congresul Extraordinar al PSD a fost convocat pentru a consfinţi şefia lui Victor Ponta. Mai bine zis, nu pentru a consfinţi şefia lui Victor Ponta, ci pentru a-l face pe Victor Ponta să trăiască beția de a fi șef peste PSD-iști. Nimeni de pe întreg cuprinsul patriei PSD nu pune la îndoială situarea lui Victor Ponta în fruntea Partidului.

O asemenea performanţă într-un partid de baroni locali, care au împărţit ţara în feude, cu iobagi (locuitorii judeţului), cu castele ( vilele preşedinţilor de consilii judeţene) şi cu mesaje amenințătoare trimise din cînd în cînd către centru, în genul rîgîielilor lui Radu Mazăre sau Nicuşor Constantinescu, nu e de ici de colea.

Adrian Năstase a fost recunoscut ca șef prin pumnul de fier arătat baronilor locali și centrali.

Spre deosebire de Adrian Năstase, Victor Ponta e acceptat de feudalii din PSD, pentru că e băiat de treabă, nicicînd decis să riște punînd piciorul în prag, pentru a trasa Partidului un obiectiv, o direcţie.

Victor Ponta seamănă, din acest punct de vedere, cu un alt personaj dezastruos pentru România post decembristă prin bunăvoinţa arătată tuturor de dragul scăldării în mierea Puterii: Ion Iliescu.

Așadar, paranghelia de la Sala Palatului a fost convocată de Victor Ponta pentru a mai încerca o plăcere din multele pe care i le oferă viaţa în 2013:

Cea de a se vedea şeful PSD.

După aproape un deceniu de dietă dură, pîntecosul PSD s-a întors la masa îmbelşugată a Puterii. Prin premierul Victor Ponta, PSD deţine puterea reală în România. Coabitarea îl obligă pe preşedintele Traian Băsescu să sufle şi-n iaurt pentru a nu fi acuzat că se amestecă în afacerile interne ale Guvernului. E drept, PSD are partener de Guvernare PNL. Numai că un astfel de partener nu înseamnă prea mare lucru: volanul, frîna, acceleraţia sunt la PSD. Ca într-o maşină în care nevasta, stînd pe sc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări cu privire la situaţia juridică a fraţilor Tate

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări către România cu privire la situaţia juridică a unor influenceri cunoscuţi. Precizările vin după ce Financial Times a anunţat că Washingtonul a exercitat presiuni asupra autorităţilor ro

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost reţinut de procurori

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care a adresat pe TikTok ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei, a fost reţinut. El urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 3 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

”Degeaba schimbăm conductele, dacă nu există agent termic care să treacă prin ele”. Nicușor Dan propune fuziunea ELCEN cu Termoenergetica

Ziare.com acum 3 ore
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pledează pentru fuziunea ELCEN cu Termoenergetica marți, 18 februarie. Edilul care candidează independent la alegerile prezidențiale spune că situația termoficării din București s-ar putea îmbunătăți doar

Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA

News.ro acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă marţi că Turcia ar fi o ”gazdă ideală” a unor negocieri de pace în Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”Ţara noaastră va fi o gazdă ideală a probabilelor negocieri între Rusia, Ucraina şi Statele Unite

Nicuşor Dan, despre deszăpezire: Responsabilitatea principală a fost a primarilor de sector

Mediafax acum o ora
„Da, am plecat luni şi marţi. Azi e marţi, mâine dimineaţă voi fi la Bucureşti. Am plecat luni şi marţi, am delegat directorilor responsabili. Din ceea ce priveşte problema ninsorii, am fost în legătură directă cu directoarea serviciilor publice, di

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță, supus dezbaterii publice. Când ar putea începe depunerea cererilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul de înscriere pentru creșă și grădiniță pentru anul școlar 2025-2026, iar cererile ar trebui să fie depuse începând cu 26 mai. ”Copilul tău începe grădiniţa sau creşa la toamnă? Am lansat în

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-6°/-0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°