Frigonometrie
În matematică, o sferă e-o minge care nu mai speră; figura, însă, ce aspiră numeşte-se, fireşte, spiră. La ce aspiră spira, oare? La rangul unei curbe tandre în chipu-acelor copilandre pe care,-n alte vremi, feacii le zămisleau… La coridoare, studiate şi de Fibonacci, de-a lungul cărora nu doare nimic, cum nici într-o cochilie de Helix felix, din aprilie pînă-n octombrie; ca şi-n, lis, lăuntru-acelui ditai con întortocheat, zis helicon… Ci marele spiralei vis, de care încă nu am zis (căci totul şi-are vremea sa), este statutul logaritmic: anume,-oricît de mult aceea-şi măreşte pasul, forma sa, a spirei, va rămîne-aceeaşi. Fără să trec la alt mod ritmic, şi fără să recurg la proză, spune-voi doar că cei din poză: copila care-şi doarme somnul, închipuindu-se o zînă a melcilor (hrăniţi cu rouă şi iarbă), şi fi’nd, cu-o mînă, îmbrăţişată strîns de domnul cu pălărie largă, iată, ce-i este sau bunic, sau tată, sau, poate, nici una din două, visează ce-ar visa şi el, de n-ar fi încolţit de groază: că-i ocrotit, ca într-o oază, de „melcul prost, încetinel“, spirala cărui’, de-ar fi pace şi dragoste, o ar reface; şi de n-ar fi ţinut în clinci de ceasul ce, la ora cinci a dimineţii sau a serii (prin patrujdoi sau patruştrei), suna-va, pentru ei, a moarte… Fie şi dacă-mi pare foarte rău, trebuie, acum, să-mi iau adio de la melci şi/sau de la mirabilele serii ale lui alde Fibonnaci, – căci nu te-ajută nici un Liber Abaci, dacă nu eşti liber de-orori şi spaime, ca feacii.
Frigonometrie
În matematică, o sferă e-o minge care nu mai speră; figura, însă, ce aspiră numeşte-se, fireşte, spiră. La ce aspiră spira, oare? La rangul unei curbe tandre în chipu-acelor copilandre pe care,-n alte vremi, feacii le zămisleau… La coridoare, studiate
