Oare câţi copii mici-mici ori mai mărişori ştiu, azi, cântecelul ăsta?
Câţi îl mai fredonează, învăţaţi de mămicile şi bunicile lor? (În vremea copilăriei mele, el era frate cu altul, la fel de gingaş, care începea aşa: "Vine, vine pri-mă-va-ra... Se aşterne-n toa-a-tă ţa-ra. Floricele pe câmpii, hai să le-adunăm, copii!")
În vremea copilăriei mele, mamele ne pregăteau din timp ţinuta de Paşti: pardesie noi, de catifea vişinie, pălăriuţe de pai, cu borul întors în sus, dichisit cu funde late, care fluturau peste umerii noştri înguşti, în adierea vântului de aprilie... Ghetuţele de lac - negre sau vişiniu închis - erau obligatorii. Erau "asortate" cu ciorăpei albi - treisferturi, strânşi spre genunchi cu elastice prea tari... Băieţeii aveau şi ei, pregătită anume, ţinuta "obligatorie" de Paşti: costumior cu jachetă din catifea albastră, pantaloni bufanţi treisferturi, din aceeaşi catifea, ghetuţe de lac negre, ciorăpei albi, lungi, şapcă asortată, cu cozoroc. Trebuia să fim cocheţi şi curaţi în duminica Floriilor. Ca şi în Noaptea Învierii, în curtea bisericii, ori, mai apoi, la masa de sărbătoare.
De Paşti, cea mai frumoasă jucărie pe care Iepuraşul o aducea copiilor cuminţi era chiar un iepuraş. De pluş alb ori de ciocolată. Dichisit cu o fundă mare, roşie. M-am întrebat de multe ori de ce este atât de mult iubită de copii această vietate fragilă, delicată, care adoră morcovii şi iarba proaspătă, care se dă, cu plăcere, peste cap, şi de trei ori, şi de nouă ori dacă are chef, care are capul prea mic şi urechile prea mari, adică prea lungi - ca şi picioarele din spate -, botic întruna fremătător şi mustăţi enorme şi neastâmpărate, şi ochii mici ca nişte bomboane lucioase, şi dinţi înguşti, ca nişte lopăţele ascuţite, şi un trup lunguieţ ori - când stă pe loc - parcă rotund, şi co
