Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vreme frumoasă şi caldă de Florii. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Ora de Timis, joi 25 aprilie 2013 ·

Sfârşitul de săptămână va fi caracterizat de o vreme frumoaă şi caldă, cu temperaturi de până la 30 de grade. Vreme frumoasă va fi şi pe litoral şi la munte.

Vineri tot despre vreme frumoasă şi caldă vorbim, maximele zilei pornesc de la 18 grade pe litoralul Deltei, în timp ce în sud-vestul ţării se ating şi valori de 29 de grade. Câţiva nori rătăciţi îşi fac apariţia trecător, în orele amiezii, prin nordul şi estul ţării, în rest cerul rămâne senin, ziua va fi deplin însorită, iar vântul doar pe crestele înalte de munte suflă mai agitat.

Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii aprilie, cu maxime între 24 şi 29 de grade, mai scăzute pe litoral şi în Delta Dunării spre 18…20 de grade, dar şi mai ridicate, spre 30 de grade, local în sudul, centrul şi vestul ţării. La aceste temperaturi de miez de vara contribuie soarele, care predomină pe tot parcursul zilei în întreaga ţara, dar şi vântul de sud care devine alert în regiunile vestice, de răsărit, precum şi la munte si care aduce aer tot mai cald.

Şi în Duminica Floriilor temperaturile rămân văratice, de la 20 de grade în Delta Dunării până la 30 în Bărăgan, dar în nordul şi estul ţării, ca şi în zonele de deal şi de munte, mai rătăcesc câţiva nori ce lasă pe alocuri averse slabe, dar însoţite de tunete, fulgere şi câteva rafale de vânt. În restul teritoriului, vremea va fi frumoasă şi însorită, foarte potrivită pentru orice fel de planuri de petrecere a timpului în aer liber.

La începutul săptămânii viitoare tot caldă rămâne vremea, cu temperaturi de la 20 de grade în Delta Dunării până la 30 de grade în sud, iar soarele predomină în mare parte din ţară. Câţiva nori rătăcesc luni prin nordul şi estul ţării, dar este puţin probabil să lase vreun strop de ploaie, şi abia spre jumătatea săptămânii prin vest apar ceva averse slabe.

Citeste mai mult pe RTV

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°