Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL susține investițiile din zona Turzii

Publicat in TurdaNews, vineri 26 aprilie 2013 ·

Cu două zile în urmă, Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, a alocat aproape 2 milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi) pentru continuarea lucrărilor de extindere și reparare a Pavilionului Central al Spitalului municipal Turda precum și pentru dotarea cu aparatură medicală a acestei unități spitalicești.

Datorită demersurilor întreprinse în acest sens de către senatorul social-democrat Alexandru Cordoș, parlamentar USL pentru Colegiul uninominal Turda – Huedin, împreună cu președintele Consiliului local Turda, Cristian Matei, liderul gupului USL din forul deliberativ turdean, printr-un ordin al ministului Sănătății s-au alocat spitalului turdean următoarele sume de bani:

- 688 de mii de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală;

- 785 de mii de lei pentru lucrările de reparații ale Pavilionului Central de la Spitalul Municipal Turda;

- 440 de mii de lei pentru extinderea Pavilionului Central;

”Așa cum am promis în campaniile electorale de anul trecut, vom întreprinde toate demersurile pentru asigurarea banilor necesari continuării proiectelor de investiții aflate în curs de derulare la Turda, însă și pentru începerea unor proiecte noi” a declarat președintele organizației municipale PSD, consilierul local Cristian Matei.

Liderul USL Turda a mai precizat că se fac eforturi pentru a împiedica distrugerea totală a clădirii în care a funcţionat cinematograful “Tineretului” din cartierul Oprişani. “Pentru îndeplinirea acestui scop trebuie să reuşim includerea clădirii în patrimonial Consiliului local, deoarece actualul proprietar, România Film, se dovedeşte incapabil să asigure măcar conservarea clădirii. Nu putem asista indiferenţi la distrugerea unui imobil de asemenea anvergură aflat pe teritoriul Turzii” a mai precizat Cristian Matei.

La rândul său, senatorul Alexandru Cordoș a trecut în revistă

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 38 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

COD ROȘU de vijelii puternice și la Carei

Buletin de Carei acum 17 minute
• publicat la: 8 iulie 2025 COD ROȘU de vijelii puternice – 08.07.2025, interval 15.00 – 21.00.Fenomene meteo așteptate: vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h.Zone afectate: întreg județul Satu Mare𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populaț

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 52 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°