Într-un interviu pentru RFI România, liderul senatorilor liberali a spus că legislația referitoare la incompatibilități trebuie modificată, astfel încât să le permită primarilor să fie prezenți în adunările generale ale acționarilor (AGA) ale regiilor locale. Sursa: Octavian Cocolos
„În aceste regii, de apă, să spunem, au intrat primari, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene în AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor-n.r.), ca reprezentanţi ai comunităţilor lor. Ei nu au primit nici un leu în calitatea pe care o aveau de membri AGA. Eu cred că lucrurile stau în felul următor: din punct de vedere al literei legii, poate că ANI are dreptate. Din punct de vedere, însă, al spiritului legii, ANI nu are dreptate, pentru că aceşti oameni au făcut parte din AGA ca reprezentanţi ai comunităţilor şi nu au primit absolut nici un fel de avantaj”, a susținut Hașotti, pentru RFI România.
El a spus că, în consecință, legea privind incompatibilitățile trebuie modificată. „Ceea ce cred eu că trebuie făcut, dar sigur, nu poate avea efect retroactiv, este să se modifice această lege a incompatibilităţii şi să se prevadă în mod expres că reprezentanţii comunităţilor pot face parte din AGA ale regiilor, fără să aibă nici un fel de beneficiu, ci ca simpli observatori ai felului în care se derulează activitatea acestor regii”, a apreciat liderul senatorilor liberali.
Propunerea lui Puiu Haşotti vine după ce Agenţia Naţională de Integritate a luat în vizor nume importante din politică, inclusiv pentru prezenţa lor în Adunările Generale ale Acţionarilor unor regii locale.
CITEȘTE ȘI: ANI: ŞASE DINTR-O LOVITURĂ. Vanghelie, Iohannis, Căncescu, Nicuşor de la Constanţa, Stolojan şi Popescu au probleme cu integritatea | VIDEO