Viorel Tudose a trecut la cele vesnice. Am primit vestea, unde altundeva, în redactia ziarului. Si, uneori blestemată meserie, am arhivat-o pentru cîteva clipe ca pe o stire. Apoi, subconstientul a reactionat: „Bădită, nu mai sînt aici. Am plecat...“, am auzit în minte glasul lui Viorel Tudose. Si parcă n-am crezut. Au început să se perinde amintirile. Prima care mi-a venit în minte, poate si cea mai dragă, cea mai umană, o întîlnire acasă la el. La o masă în livadă, străjuită de niste trandafiri, cu o pălincă aprigă si multe de vorbit. Ca între oameni. Poate de presă. Pînă atunci vorbisem doar ca si colegi de breaslă, de multe ori concurenti. Uneori mai aprig, alteori mai prieteneste, mai mereu cu promisiunea unei sticle de vin pe care urma să o bem împreună. N-am să spun acum că Viorel Tudose mi-a fost prieten. Ar fi poate o exagerare. Pot însă să spun că mi-a fost drag. Si că l-am respectat. Iar amintirea întîlnirii de la masa din livadă am să o păstrez. Mi-am mai amintit apoi o frază de final dintr-un text publicat de el în Monitorul. Anul acesta. Un articol despre sperantă care se încheia astfel: „Să începem, deci, binele, măcar de anul acesta!“. Îmi place să cred că pentru Viorel Tudose binele a început anul acesta. Noi ceilalti „bădită“ rămînem să ne mai trudim aici cu pixul si cu foaia albă încercînd să grăbim să vină binele si peste noi. Cu puterile noastre. Închei aici pentru că oricîte as scrie ar fi prea putine pentru a vorbi despre o viată de om. Nici n-am mai scris de ceva vreme si parcă vorbele mă dusmănesc. Dar tot e bine că am mai găsit pixul, chiar dacă într-un astfel de moment. Si poate acesta-i darul tău de rămas bun, „bădită“. Mai am doar o ultimă rugăminte: Domnule Viorel să ne citesti textele din cer!

N.R.: Viorel Tudose, fost director al Cotidianului Ceahlăul, s-a stins din viată ieri dimineată, la Spitalul Parhon din Iasi, în urma