Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim”, Corala preoţească a Protopopiatelor Târgu-Jiu Sud şi Nord, Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Vasile” al Asociaţiei Vasilida, filiala Târgu-Jiu, şi Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici”- Târgu-Jiu vor susţine sâmbătă, 27 aprilie, un concert de muzică psaltică, tradiţii şi obiceiuri pascale, sub genericul „Floriile şi Paştele la români”. Evenimentul se va desfăşura la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, începând cu ora 15.00. Părintele prof. diac. Nicuşor Lăzărică, de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, a declarat că în deschiderea manifestării, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi invitat să rostească un cuvânt de binecuvântare, apoi va urma programul propriu – zis de muzică psaltică, scenete religioase, poezii şi proză religioasă, dedicate celor două mari sărbători religioase, Floriile şi Sfintele Paşti.
Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim”, Corala preoţească a Protopopiatelor Târgu-Jiu Sud şi Nord, Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Vasile” al Asociaţiei Vasilida, filiala Târgu-Jiu, şi Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici”- Târgu-Jiu vor susţine sâmbătă, 27 aprilie, un concert de muzică psaltică, tradiţii şi obiceiuri pascale, sub genericul „Floriile şi Paştele la români”. Evenimentul se va desfăşura la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, începând cu ora 15.00. Părintele prof. diac. Nicuşor Lăzărică, de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, a declarat că în deschiderea manifestării, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi invitat să rostească un cuvânt de binecuvântare, apoi va urma programul propriu – zis de muzică psaltică, scenete religioase, poezii şi proză religioasă, dedicate celor două mari sărbători religioas