Preşedintele rus, Vladimir Putin, nu exclude posibilitatea ca omul de afaceri Boris Berezovski, decedat luna trecută la Londra, să fi fost ucis de servicii secrete străine, şi nu de cele ruse, aşa cum presa a speculat imediat după moartea fostului miliardar. Sursa: REUTERS
“Totul este posibil, dar nu avem astfel de informaţii", a afirmat Putin ca răspuns la una dintre întrebările ce i-au fost adresate în cursul dialogului televizat purtat joi, în direct cu cetăţenii.
Liderul de la Kremlin a confirmat că în ultimul an a primit două scrisori de la Berezovski, unul dintre oligarhii cei mai bogaţi şi mai influenţi pe vremea preşedintelui Boris Elţîn, dar care după venirea lui Putin la putere a fost nevoit să părăsească Rusia şi a primit azil politic în Marea Britanie.
În ambele scrisori, aproape identice, prima primită de Putin anul trecut în luna februarie şi cea de-a doua imediat după misterioasa moarte a lui Berezovski, acesta din urmă îşi recunoştea “greşelile grave" pe care le-a comis şi îi cerea şefului statului să-i permită revenirea în Rusia. Putin a refuzat să ofere mai multe detalii despre conţinutul scrisorilor, întrucât, în opinia sa, este vorba despre “mesaje personale".
În acelaşi timp, preşedintele rus, a cărui ascensiune la putere mulţi i-o atribuie chiar lui Berezovski, a declarat că nu a avut niciodată o relaţie strânsă cu respectivul oligarh. “Ne cunoşteam, dar nu am avut niciodată relaţii apropiate", s-a limitat el să afirme.
Vorbind în continuare despre solicitarea lui Berezovski de a se reîntoarce în Rusia, liderul de la Kremlin a spus că “era nevoie de o evaluare juridică" înainte de a-şi fi dat acordul. Cât priveşte transferul rămăşiţelor pământeşti ale acestuia în Rusia, Putin a precizat că este o problemă ce priveşte numai familia lui Berezovski şi că nu este nevoie de vreo permisiune din p