Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” a găzduit ieri lansarea cărţii “Vieţi de poveste”, un volum de reportaje publicat de jurnaliştii vranceni Laura Breană şi Aurel Şelaru, care au îmbinat în mod artistic textul cu fotografia pentru a oferi cititorilor o altă versiune a muncii lor.
Dacă în mod firesc reportajele jurnaliştilor “mor” împreună cu ziarul în care au fost publicate, poveştile oamenilor intervievaţi de colegii de la ziarul concurent Monitorul vor dăinui prin această lucrare, care se doreşte a fi “un manifest împotriva indiferenţei”, după cum a declarat autoarea Laura Brană. Prefaţa cărţii apărute la o editură din Iaşi este semnată de Carmen Avram, realizator al emisiunii „În premieră” de la Antena 3, şi de Teodora Fantanaru, directorul Bibliotecii, care au apreciat condeiul Laurei Breană, o jurnalistă implicată în comunitate, care a debutat ca reporter la ziarul nostru, dar şi „ochiul de fotoreporter” al coautorului Aurel Şelaru. Volumul a fost lansat atât în format tipărit cât şi în format audio-Daisy pentru nevăzători şi cuprinde poveşti de viaţă despre oameni speciali şi diferiţi din satele judeţului nostru. Evenimentul găzduit de Bibliotecă a făcut parte din programul Săptămânii naţionale a Bibliotecilor. Printre cei prezenţi la lansare s-au numărat prieteni, colegi, colaboratori dar şi profesorii de limba romană ai autorilor. (S. V.)
400 de ajutoare de Paşte de la Primărie
Primăria Focşani a derulat ieri acţiunea tradiţională de distribuire a pachetelor cu alimente pentru sărbătorile pascale. 400 de coşuri umanitare, conţinand carne de porc, caşcaval, ouă, ulei sau zahăr, au fost împărţite persoanelor aflate în dificultate, după cum a anunţat municipalitatea. Angajaţii Primăriei au fost din uşă în uşă pentru a lăsa pachetele umanitare. (I. C.)
Patronatele vrancene s-au unit într-o singură structură