După „L’île de Black Mór” (2004), Jean-François Laguionie revine pe marile ecrane cu „Le Tableau” (2011), un film despre viaţa dintr-un tablou nefinisat.

Un castel, grădini înflorite, o pădure ameninţătoare sunt imaginile pe care pictorul le-a lăsat neterminate. În acest context trăiesc trei tipuri de personaje: Toupins, Pafinis şi Reufs.

Pentru că sunt personaje terminate, Toupins preiau puterea, îi alungă pe Pafinis din castel şi-i supun pe Reufs. Convinşi de faptul că doar pictorul poate să readucă armonia prin terminarea tabloului început, în umbra relaţiei de dragoste dintre Ramo, un Toupin, şi Claire, o Pafini, câte un reprezentant al fiecărei clase sociale pornesc în căutarea creatorului.

Am spus „clase sociale” pentru că datorită diferenţelor de culoare şi tratare, fiecare şi-a creat propria lume: castelul, unde trăiesc Toupins, superiori, despotici, ridicoli chiar, fiind cei care iau deciziile pentru ceilalţi; grădinile, unde locuiesc Pafinis, care par plini de libertate şi spontaneitate, dar cărora le lipsesc câteva pete de culoare, fiind excluşi din lumea mondenă a Toupins-ilor; şi lumea acelor Reufs, care nu este niciunde, aceştia fiind doar schiţe fragile, conturate sumar, care pot trece nevăzute cu mare uşurinţă, personaje care se exprimă destul de greu, într-un limbaj uneori neclar şi bâlbâit.

Scenariul scris de Anik Le Ray confruntă personajele pictate, ieşite din tablou, cu un univers „real”, atelierul pictorului, descoperind alte lumi închise în rama unor tablouri: o imagine de război, în care singurul lucru care contează este dacă eşti roşu sau verde, dacă aparţii unei tabere sau celeilalte, şi imaginea unei Veneţii în plină sărbătoare, cu multiplele sale măşti.

Citiți mai mult pe

http://www.animationmagazine.eu/video-cronica-de-film-le-tableau-dincolo-de-culoare/