„Criteriile salarizării şi de promovare ale personalului din perioada de nostalgică amintire îmi oferă suficiente argumente să susţin măsura iniţiată de conducerea CEO privind uniformizarea salariilor. Uniformizarea salariilor nu este necesară doar la nivelul CEO, ci la nivel de ţară pentru toţi agenţii economici cu capital de stat sau pentru bugetari, doar sporurile pentru condiţiile deosebite de muncă să-i diferenţieze la câştiguri. Gradaţiile şi categoriile obţinute pe criterii de vechime şi complexitatea lucrărilor prestate mi s-a părut cel mai autorizat « cântar » de evaluare a personalului. O firmă particulară nu-şi permite să plătească angajatul după nişte calităţi şi calificări ale acestuia ci după complexitatea lucrărilor prevăzute în fisa postului. Negocierea salariilor pe criterii care nu le ştie nimeni acceptate de negociat sub ameninţarea locului de muncă a făcut cel mai mare rău economiei româneşti, iar diferenţele din cadrul CEO sunt revoltătoare şi stimulatoare spre simularea muncii. Acolo unde nu există interes nu există stimulare, nu există criteriu transparent de promovare, nu există nici competiţie şi nu are cum să se obţină performanţă. Am spus-o de nenumărate ori, dar am şi practicat-o ca director, că rulmenţii şi reductoarele se ung cu lubrifianţi iar oamenii se ung cu bani. Ce face în plus un inginer, un economist, un jurist, un informatician sau o femeie de serviciu din mineritul unui fost complex energetic faţă de aceleaşi funcţii din mineritul SNLO? Dacă există angajaţi de excepţie şi sunt, fie îi promovez, fie îl stimulez prin prime periodice justificate. Aceeaşi discrepanţă o întâlnim şi la muncitorii care lucrează în aceleaşi condiţii, prestează aceleaşi servicii dar au încadrări diferite. Promovarea cu liftul negocierilor politice şi nu numai (nu pe scară), a încurajat indiferenţa, lipsa de interes a competenţilor educaţi şi fără t