Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe agenda primăriilor – Dulceşti: Prioritățile stringente, Dealul Corhana și starea drumurilor

Publicat in Ceahlaul, vineri 26 aprilie 2013 ·

Convorbire cu primar Mihai Michiu Rep.: Mai ”fuge” dealul de la Corhana? Mihai Michiu: Credem că nu. Dar vom vedea. S-au făcut niște lucrări pentru a se pune ”stavilă” acelui deal. Rep.: Concret, ce s-a făcut acolo? M.M.: Deocamdată ne-am rezumat la plantații. S-au pus vreo 20.000 de salcâmi. A fost o acțiune mai amplă. Rep.: Gospodărește vorbind, credeți că salcâmii chiar vor ține ”piept” dealului? M.M.: Ajută! Ajută foarte mult, cred. Pentru o mai mare siguranță, pentru acea zonă trebuia făcut un studiu de oportunitate şi găsite cele mai bune soluții. Era nevoie acolo de niște drenuri, trebuie executate lucrări mai complexe. Dar asta implică costuri foarte mari. Acum, taman banii ne lipsesc. Asta e marea problemă. Rep.: Pe moment, toată speranța oamenilor rămâne… în salcâmi! M.M.: N-avem încotro. Am mers pe varianta cea mai la îndemână, cea mai ieftină. Puieții de salcâm i-am primit de la Consiliul Județean Neamț, n-am dat bani pe ei. Rep.: Câte familii sunt afectate? Ori sunt doar speriate? M.M.: Deocamdată, nu sunt familii afectate. Cei care au fost mai aproape de prăpastie, s-au mutat de acolo, în urmă cu vreo doi ani. Acolo, problemele sunt mai vechi. ”Fisurile” de acum au fost mai departe de gospodăriile populației, de asta nu le-au afectat. Rep.: Consider că putem vorbi de investiții. Nu mai e mult și se face un an de când v-ați instalat în fotoiu de primar. Pot să spun că aveți ”vechime”, a trecut un sfert din mandat… M.M.: Am un proiect pentru modernizarea drumurilor comunale. Este vorba de asfaltarea a 6,7 km , cu fonduri guvernamentale. Este proiectul meu, a fost prima lucrare făcută atunci când am intrat în primărie. Dacă reușesc să fac drumurile , e perfect pentru mine. Este o investiție destul de mare, de vreo 63 miliarde lei vechi Rep.: Sunt șanse să înceapă și lucrările? M.M.: Am un aviz de la Ministerul Dezvoltării. Acum, tot meregem și ”tragem de u

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum 24 minute
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Trenul Timișoara – Iași, întârziere de cinci ore, din cauza unei locomotive defecte

Press Alert acum 42 minute
Foto: Arhivă Trenul Timișoara – Iași va ajunge la destinație cu o întârziere de aproximativ cinci ore, după ce locomotiva s-a stricat în stația Lugoj, a anunțat duminică CFR Călători. „Trenul IR 1831 Timișoara Nord – Iași, cu plecare din Timișoara N

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 52 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum o ora
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 2 ore
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

FMI acordă 2,2 miliarde euro Ucrainei pentru stabilitatea financiară a ţării

G4Media acum 59 minute
Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat vineri a patra revizuire a acordului semnat cu Ucraina, o decizie prin care se acordă imediat 2,2 miliarde de dolari pentru stabilitatea financiară şi fiscală a ţării, relatează agenţia EFE, conform

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°