Când publici un articol pe blogurile adevarul.ro, ţi se pot întâmpla trei lucruri: să nu îl citească nimeni, să primeşti felicitări sau să fii ironizat în legătură cu părerile tale care, f... mama mă-sii, nu corespund nici în ruptul capului cu ale cititorului tău. Aceste trei situaţii fac parte din categoria reacţiilor paşnice.
Mai intervine şi o a patra situaţie, când te întâlneşti cu un forumist furios, care îţi trage una peste botic (”bot” suna prea urât - s.a.), de nu te vezi de-adevăratelea preţ de câteva secunde bune. Mi s-a întâmplat mie, staţi să vă spun.
După publicarea articolului ”Limba română în bătaia glonţului”, am fost felicitat, dar mai la coadă vine un nene cu nume sub acoperire, Bartha Bartha, care îmi trage o pleasnă pe obraz, de-mi lasă o urmă roşie de la pomete până la bărbie, semn că sângele ar fi vrut să iasă, dar nu prea a reuşit.
Când să întorc şi celălalt obraz, că aşa e obişnuit de veacuri românul nostru prea bun (era să spun bleg, dar nu o spui, că nu-i frumos - s.a.), ce îmi auziră urechile, care parcă erau ale mele, parcă nu: ”Nu îţi este ruşine?”
”Păi, ce-am făcut, măi, nene?” ”Vorbeşti de limba română în Transnistria, în care se trage cu gloanţe, dar voi ce faceţi cu limba maghiară, nu faceţi la fel? Aşa vă trebuie!”
Constat brusc că mi-am pierdut replica şi uzul raţiunii. În asemenea situaţii, te blochezi pur şi simplu şi iei o pauză de gândire, timp în care îţi ţiuie una din urechi. Dacă e cea din dreapta, e de bine, ai şanse să-ţi revii, dar cu stânga ai încurcat-o.
Ăla cu doi de ”th” în numele care nu-i de la mama lui se uită la tine să zici ceva. Canci! (nu se află în dicţionar, te descurci dumneata cu traducerea– s.a.). Văzând că tac, Bartha la patrat zice el: „Vezi că ţi-am tras-o?”
Îmi revine glasul pe neaşteptate: „Stimate domn, măi vere, nene dragă, dar în articolul cu pricina nu era