Cel mai recent Îndreptar heraldic (Editura Ordo ab Chao, Zalău, 2012, 160 p.) publicat în România este semnat de Florin Horvath. Autorul nu se dezvăluie ca un expert în științele auxiliare ale istoriei, format într-o facultate de profil. Domnia sa reînnoadă o altă tradiție a acestui tip de abordări, revendicîndu-se, aşa cum rezultă din paginile cărții, dinspre ezoterism, din sfera științelor tradiționale. Prin urmare, legitimitatea tentativei nu trebuie căutată în zona științei de tip universitar, ci a unei cunoașteri de altă factură, de felul celei inaugurate, în illo tempore, prin grația zeului Toth, a lui Hermes Trismegistos. Nu este, astfel, de mirare că autorul aduce vorba, în treacăt, despre ipoteza conform căreia originile heraldicii ar trebui căutate în vremea lui… Noe sau că el abordează chestiunea simbolicului în orizontul ecuației vizibil-nevăzut. Mai stăruitor este susținută instituirea convenției heraldice, a stemelor și a blazoanelor, a scuturilor acoperite de simboluri cromatice și figurative, în legătură cu existența și cutumele ordinelor monaho-cavalerești, în speță a Ordinului Cavalerilor Templieri.
Agreabil scrisă, într-un limbaj accesibil, dar și dotată cu o abundentă ilustrație, lucrarea introductivă a lui Florin Horvath îl familiarizează pe cititor cu simbolistica heraldică, cu figurile emblematice ale uzului de embleme (heraldul, regele armelor etc.) și cu întrecerile sportiv-militare organizate cu ajutorul științei aplicate a blazoanelor (turnirele). Cimierul și drapelul sînt aduse în discuție în mod legitim, ca elemente formale ale limbajului heraldic, la fel ca și formele scuturilor, împărțirea acestora și figurile reproduse în atitudini canonice de către specialiștii în această formă de cunoaștere și de expresie. Ornamentele exterioare, destinațiile stemelor ocupă un alt capitol al cărții, acordîndu-se atenție și desc
