În ultima perioadă, pe fondul nemulțumirilor sociale din România, ca în mai toată Europa, apar tot felul de fanatici dubioși: naționaliști penibili, homofobi sclerozați și habotnici extremiști. Iar explicația nu e complicată. Românii o duc rău. Mulți, din vina lor, pentru că sunt incapabili să se descurce în viață. De aici apar tot felul de frustrări. Și ce faci când ești frustrat? Păi, nu poți să dai vina pe tine, că ție ți-au spus părinții că ești special, unic, genial. Cel mai frumos și mai deștept din curtea școlii și chiar de la scara trei. Prin urmare, necazurile tale trebuie să aibă o explicație în exterior. Ești un fătălău pentru că societatea te-a făcut așa. De vină sunt ăilalți. Și de cine te iei mai întâi? De ăia diferiți. De homosexuali pentru că ne corup cu apucăturile lor necurate, de unguri pentru că ne subminează din interior și exterior suveranitatea macho, de necredincioși pentru că d-asta ne merge rău. Ne pedepsește Dumnezeu.

Vreau să ne concentrăm puțin pe fanaticii religioși, creștini-ortodocși, căci ăștia sunt majoritari. Cum faci o glumă despre preoți, religie, pui un trucaj cu Sfântul Gheorghe care are în loc de suliță o frigăruie, cum primești comentarii la care tot ce poți să faci este să te crucești: „chiar așa am ajuns, ne batem joc de religie”, „d-aia ne merge rău, că nu-l primim pe Iisus!”, „n-aveți pic de respect pentru cele sfinte”, precum și comentarii pur creștinești cu trimiteri la origine și alte găuri. Cu alte cuvinte, râdem, glumim, dar nu părăsim cimitirul. Cu religia nu-i de glumă. Iar asta mi se pare atât de ironic și de un cinism atât de crunt încât nu-ți rămâne decât să-ți faci cruce cu limba în timp ce râzi. Marea Religie a Toleranței, Creștinismul, care propovăduiește în tot felul de pilde, pildulițe și pildușoare iubirea față de aproape din principiu și nu din interes, să n-arunci cu piatra că și tu ai păcatele