Preşedintele Traian Băsescu a reactivat Comisia prezidenţială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, care urmează să finalizeze raportul pe acest domeniu până în 30 iunie, când îşi va înceta şi activitatea. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 22 aprilie a.c., Decizia privind reluarea activităţii Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Comisia urmează să finalizeze raportul privind politicile publice de dezvoltare a agriculturii până la data de 30 iunie 2013, când, potrivit deciziei, îşi va înceta activitatea", se arată într-un comunicat de miercuri al Administraţiei prezidenţiale. Conform sursei citate, Comisia îşi păstrează componenţa iniţială, iar preşedinţia acesteia va fi asigurată în continuare de către Valeriu Steriu.
Valeriu Steriu este deputat UNPR, ales în circumscripţia electorală 12 Călăraşi. El a fost deputat şi în legislatura 2008-2012, iar în 2004-2008 a fost senator. Între 2001 şi 2004 a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii pe probleme de integrare europeană şi internaţionale. În perioada 2008-2010, Steriu a fost preşedintele Departamentului de agricultură al PSD, iar în 2011 a condus Comisia prezidenţială pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii. Comisia a fost înfiinţată de către Traian Băsescu în iulie 2009, fiind condusă atunci de către Dacian Cioloş, în prezent comisar european pentru Agricultură. Potrivit deciziei de la acea vreme, misiunea comisiei, din care făceau parte cadre didactice, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din domeniu, ai staţiilor şi institutelor de cercetare, era elaborarerea a unei strategii în agricultură, similară celor elaborate de comisiile de la Cotroceni în domeniile educaţie sau sănătate.
Preşedintele Traian Băsescu a reactivat Comisia prezidenţială pentru politici publice