Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie din Bangladesh: o clădire cu ateliere de confecții s-a părbușit, peste 100 de oameni au fost uciși. Pentru ce branduri celebre lucrau victimele

Publicat in Press Alert, joi 25 aprilie 2013 ·

Cel puţin 152 de persoane au fost ucise şi alte o mie au fost rănite ieri în Bangladesh în urma prăbuşirii unui imobil de opt etaje care adăpostea mai multe ateliere de confecţii la periferia capitalei, Dacca, potrivit unui bilanţ revizuit în creştere astăzi, informează Mediafax. Premierul Sheikh Hasina a anunţat o zi de doliu naţional astăzi ca omagiu pentru victimele acestui accident care subliniază din nou problemele de siguranţă din industria textilă. Conform ministrului de Interne, Muhiuddin Khan, acest imobil era o construcţie ilegală.

“Bilanţul este de-acum de 152 de morţi”, a declarat pentru AFP Wali Asraf, un reprezentant al echipelor de intervenţie, adăugând că numeroase persoane blocate între dărâmături continuau să ceară ajutor. “Salvatorii avansează cu prudenţă cu scopul de a-i scoate dintre dărâmături”, a precizat el. Un bilanţ precedent anunţa 124 de morţi, majoritatea femei. Alte aproximativ 1.000 de persoane primeau îngrijiri la spital, potrivit lui Hiralal Roy, un medic la urgenţe de la Spitalul Enam, în apropiere de locul accidentului.

Clădirea Rana Plaza, unde se aflau mai multe ateliere de confecţii, magazine şi o bancă, s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc la ora 09.00 (06.00 ora României), la Savar, în apropiere de Dacca. Doar parterul a rămas intact, iar imaginile par ca după un cutremur puternic. “Majoritatea morţilor sunt lucrători textili însă numărul lor va creşte, numeroşi răniţi fiind în stare critică”, a declarat Roy pentru AFP, precizând că spitalul a lansat un apel urgent pentru donări de sânge. Folosind maşini de tăiat şi macarale, sute de pompieri şi membri ai armatei chemaţi ca întăriri încearcă să găsească supravieţuitori. Răniţii au fost evacuaţi pe tărgi improvizate, confecţionate din haine.

Unii muncitori care lucrau în atelierele de confecţii şi-au exprimat public îngrijorarea din cauza unor fisuri ma

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°