Studiul relevă necesitatea instruirii nu doar a psihologilor care însoţesc copii, dar şi a organelor de urmărire.
Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de copii în colaborare cu Centrul de Investigaţii şi Consultanţă „Sociopolis” a realizat un prim studiu despre condițiile legale de protecție a copiilor care devin martori sau victime ale infracțiunilor. Autorii studiului au avertizat că numărul unor asemenea delicte crește de la un an la altul. Alte concluzii, în relatarea Tamarei Grejdeanu.
Pentru a proteja copiii care au asistat sau au avut de suferit în urma unei infracţiuni, experţii insistă asupra unui sistem justiţiar prietenos copilului. Adică aplicarea unor practici care ar scoate în faţă necesităţile lor şi respectarea drepturilor. Studiul arată că toţi cei care sunt parte a procesului de urmărire penală, poliţişti, judecători, procurori, ar trebui să acorde mai multă atenţie statutului de victimă al copilului.
Daniela Sîmboteanu x Daniela Sîmboteanu Daniela Sîmboteanu, directoarea Centrului de Prevenirea a Abuzului faţă de Copii spune că există lacune evidente între legislaţie şi practică:
„Chiar dacă au fost enumerate măsurile speciale de protecţie a copilului martor, prin asigurarea audierii acestora în cadrul unor spaţii special amenajate, camere de audiere a copiilor, totodată acest articol nu prevede că aceste măsuri speciale de protecţie să se refere şi la faza de judecată a copilului. Legislaţia încă, totuşi creează context pentru ca copilul să fie audiat de mai multe ori.”
Deşi în timpul audierilor copiii sunt însoţiţi de pedagogi, aşa cum spune legea, prezenţa acestora este una formală, a mai adăugat psihologul. Pentru a proteja interesele copilului alături de el ar trebui să se regăsească un specialist care să aibă cunoştinţe speciale despre psihologia victimei şi consecinţele traumei