Aurel Medinţu, cooptat în Directoratul CE Oltenia de la începutul acestei luni, a fost, până la finele anului trecut, director la o companie care este patronată de doi afacerişti controversaţi, unul dintre aceştia fiind la un pas de a fi condamnat la închisoare în dosarul „Mită la Electrica”.
Până să ajungă director în CEO, Medinţu s-a ocupat de lucrările de reparaţii ale cazanului nr.4 la termocentrala de la Dr. Tr. Severin (din subordinea RAAN), unul dintre contractele la care Corpul de Control al Ministerului Economiei a descoperit o serie de nereguli.
Aurel Medinţu, perceput de toată lumea ca fiind un specialist în energie, este de câteva săptămâni directorul Diviziei Energetice a CEO. Despre acesta se ştia că, de câţiva ani, a ieşit din sistem şi este pensionar. Potrivit declaraţiei sale de avere, anul trecut, Medinţu a încasat 82.000 de lei salariu din funcţia de director de program în cadrul societăţii Confort SA Timişoara. Această companie a apărut, în urmă cu câteva luni, într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Economiei, care a descoperit că valoarea unui contract care a vizat lucrările la instalaţia de şlam dens la termocentrala de la Severin a RAAN a fost dublată, prin acte adiţionale, de la 25 de milioane la 39 de milioane, respectiv de la 163 de milioane de lei la 341 de milioane de lei.
Medinţu a fost angajat de societatea Confort în iulie 2010, în mod special pentru a se ocupa de lucrările de reparaţii ale cazanului nr.4 la termocentrala de la Severin, deoarece compania tocmai câştigase contractul în valoare de 24,8 milioane de lei scos la licitaţie de RAAN. Ca şi în cazul şlamului dens, şi acest contract a fost suplimentat de două ori, în noiembrie şi decembrie 2011, cu încă 14 milioane de lei, ajungând în final la valoarea totală de 38,9 milioane de lei.
Şi acest contract a fost verificat de Corpul de